VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova, angajații MAI au primit distincții și grade speciale

Angajații și veteranii sistemului afacerilor interne au fost apreciați de conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu distincții, diplome de onoare și grade speciale, vineri, 26 august, în cadrul ceremoniei dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova.

Conform unei note informative emise de către MAI, în alocuțiunea sa, ministra afacerilor interne, Ana Revenco a adresat un mesaj de felicitare și apreciere colegilor pentru efortul, munca enormă și sarcinile duble pe care le au în această perioadă, precum și, a mulțumit veteranilor pentru dedicația și patriotismul manifestat.

Azi, în această sală, alături de noi se află oameni importanți ai zilelor noastre, dar și oameni care au scris istoria patriei. Pe noi, cei care activăm în sistem, prezența voastră ne inspiră și ne motivează.  Voi sunteți exemplul suprem pentru noi și contăm mult pe priceperea voastră de a învăța generația tânără ce înseamnă datoria, sacrificiul și munca efectivă în sistemul afacerilor interne”, a menționat Ana Revenco. 

Foto: mai.gov.md

Astfel, în semn de recunoștință pentru merite în activitate, atitudine conștiincioasă față de exercitarea obligațiunilor de serviciu, consolidarea legalității și asigurarea ordinii publice, precum și cu prilejul sărbătorii naționale „Ziua Independenței”, ministra afacerilor interne Ana Revenco a conferit angajaților și veteranilor MAI distincții, diplome de onoare și grade speciale. 

Voi toți cei care vă aflați aici și care activați în sistem sunteți printre cei care s-au remarcat în această luptă diferită, atipică față de ce am învățat din manualele de specialitate. Meritele voastre sunt recunoscute astăzi prin aceste menționări. După cum s-au descurcat forțele afacerilor interne în aceste crize majore cu care ne confruntăm, fiecare angajat ar merita o distincție”, a conchis ministra afacerilor interne. 

În contextul Zilei Independenței R. Moldova, șefa statului, Maia Sandu, a îndemnat cetățenii să păstreze și să amplifice imaginea de unitate și bunătate.

Citiți și: Mesajul transmis de președintele forului legislativ, Igor Grosu, în ajun de Ziua Independenței: Să sărbătorim alături de oameni

Pe 27 august, R. Moldova va marca 31 de ani de independență. R. Moldova şi-a proclamat independenţa la 27 august 1991, în contextul destrămării Uniunii Sovietice. Este una dintre cele nouă foste republici sovietice care s-au desprins de Moscova după lovitura de stat eşuată din 21 august 1991, când conservatorii comunişti au încercat să îl înlăture de la putere pe preşedintele Mihail Gorbaciov. În centrul Chişinăului a fost convocată Marea Adunare Naţională, iar Parlamentul, reunit în şedinţă extraordinară, a adoptat Declaraţia de Independenţă, drapelul tricolor si imnul de stat, cu majoritate absolută de voturi.

„R. Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul, viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, se spunea în Declaraţia de Independenţă, care a fost adoptată în unanimitate de către cei 278 de deputaţi prezenţi.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.