VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Conducerea Air Moldova, la indicațiile lui Ilan Șor, înrăutățește intenționat situația operatorului avia pentru a destabiliza situația în R. Moldova

Conducerea Air Moldova, la indicațiile lui Ilan Șor, înrăutățește intenționat situația companiei pentru a impune autoritățile și furnizorii să-i blocheze activitatea, pentru a învinui guvernarea, dar și pentru a scăpa de datorii, scrie Deschide.MD care citează surse din cadrul companiei avia.

Potrivit sursei citate, datoriile Air Moldova, la care beneficiar efectiv este Ilan Șor, cresc în continuu, cu 100 milioane de lei lunar, și depășesc în prezent 2,3 miliarde de lei, depășind astfel de 3 ori activele companiei.

Printre cele mai mari datorii ar fi: -peste 600 milioane lei față de SRL ”Avia Invest” și peste 2,5 milioane euro către EUROCONTROL și ÎS ”MoldATSA”.

În ciuda acestui fapt, SRL „Avia Invest”, în persoana lui Arcadie Ciochină, nu a atacat în instanță drepturile asupra celei mai mari părți din datoriile ”Air Moldova” SRL.

Surse din companie menționează pentru sursa citată că o mare parte din încasările financiare ar fi deturnate și integrate de Ilan Șor în schemele financiare criminale.

La momentul privatizării (anul 2018), ÎS ”Air Moldova” avea o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de lei, iar datoriile de 1,2 miliarde de lei. De asemenea, compania dispunea de o flotă de 8 aeronave, din care 7 funcționale, inclusiv 2 în proprietate și 6 închiriate, și acoperea 50% din piața autohtonă a transportării de pasageri pe cale aeriană.

În același timp, salariul directorului Air Moldova, Alexandru Ceban depășește 120 000 de lei lunar, la care se mai adaugă și premii.

Totodată, relevant este că, Alexandru Ceban ar fi beneficiarul efectiv și administratorul companiei SRL ”E-THALES”, care ar fi obținut statutul de producător eligibil pentru construcția unui parc fotovoltaic de 1 MW, ce necesită investiții de peste 1 milion de euro.

Fratele acestuia, Ruslan Ceban, ocupă funcția de director adjunct în cadrul Air Moldova, înregistrând un salariu lunar de peste 40 mii lei.

Un alt director adjunct ar fi Vladimir Gorea (ex-șef al Direcției economice, analiză și cooperare internațională a AAC), cu un salariu de peste 40 mii lei, persoană afiliată conducerii Air Moldova și lui Octavian Nicolăescu (ex-director al Autorității Aeronautice Civile).

Printre angajații Air Moldova ar fi și Nicolae Ciochină (în funcție de copilot), feciorul lui Arcadie Ciochină, vice-director al SRL ”Avia Invest”, persoană afiliată grupului ”ȘOR”.

La începutul lunii martie curent, Air Moldova dispunea de 7 avioane, majoritatea închiriate, iar până la recenta efectuare a zborurilor, utiliza doar două aeronave închiriate, neînregistrate în registrul aerian al R. Moldova (un Airbus A321 și un Boeing 737).

După anunțarea sancțiunilor OFAC în privința lui Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, Air Moldova și-a transferat sistemul de rezervări pe o platformă de plăți electronice din Mexic.

Compania a accelerat provocarea autorităților cu scop de a-i fi sistată activitatea prin campanii promoționale la vânzarea biletelor pentru mai multe destinații, astfel fiind deja vândute pentru mai multe de 300 de zile înainte, situația care pune cetățenii care au procurat biletele în pericolul de a nu beneficia de servicii și nici de returnarea banilor achitați.

Totodată, Air Moldova a lansat de la începutul anului mai multe promoții cu reduceri semnificative la procurarea biletelor de zbor pentru diverse destinații.

Air Moldova este în risc de imposibilitate de continuare a contractelor de închiriere a aeronavelor existente sau a închirierii altor aeronave, în legătură cu datoriile acumulate, deja având loc precedente când unele companii și-au retras aeronavele de la Air Moldova, în legătură cu datoriile formate și faptul că Ilan Șor este subiect al sancțiunilor OFAC, mai spun sursele Deschide.MD.

Avînd în vedere și protestele actuale organizate de Ilan Șor în interesele Federației Ruse, în ceea ce privește situația Air Moldova, scopurile ar fi la fel de a destabiliza situația din R. Moldova.

Un alt scop este de a discredita autorităților naționale pe plan extern, de a le face responsabile de situația de la Air Moldova și de imposibilitatea onorării obligațiilor față de consumatori și creditori, precum și ar produce impact asupra salariaților Air Moldova, compania având peste 300 de angajați.

Elemente adiționale ale intențiilor de referință s-au relevat în faptul nerevendicării în instanță, de către SRL ”Avia Invest” – în persoana lui Arcadie Ciochină, a drepturilor asupra celei mai mari părți din datoriile ”Air Moldova” SRL.

Air Moldova a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei de Civil Aviation Group, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească Blue Air. Ultima s-a retras însă, la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, cota de 49% fiind preluată de Dzintars Pomers din Letonia.

Valoarea tranzacției depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezentau datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

În prezent, Air Moldova ar fi controlată de fugarul Ilan Șor prin companii interpuse.

Amintim că, anterior, Air Moldova a venit cu o declarație privind situația companiei aeriene. Potrivit operatorului de zboruri, compania se confruntă cu anumite dificultăți, în context fiind evocat și motivul anulărilor repetate a zborurilor.

Recent, Compania Air Moldova a anunțat că în curând problema deficienței de aeronave va fi soluționată. Operatorul susține că a contractat trei aeronave de la companii europene pentru cursele programate.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.