Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Conceptul tehnic al Sistemului informațional integrat ”e-ANSA”. Acesta va interconecta sistemele informaționale existente, va contribui la realizarea schimbul operativ de date și va asigura trasabilitatea digitală a produselor de origine animală.
Astfel, vor fi excluse problemele de gestiune a datelor cu care operează ANSA, precum ar fi introducerea multiplă, date necalitative sau lipsa acestora.
„e-ANSA” va reprezenta un Sistem informațional integrat destinat gestiunii datelor din domeniile aferente înregistrării și trasabilității animalelor, activității sanitar-veterinare, gestiunea laboratoarelor și a loturilor de produse alimentare (după principiul „de la fermă la furculiță”).
Implementarea acestuia va aduce beneficii și impact imediat atât pentru ANSA, cât și pentru producătorii agroalimentari, laboratoarele externe de examinare a probelor, veterinarii privați și cetățeni, prin asigurarea accesului centralizat la date și servicii electronice necesare desfășurării proceselor de business specifice activității acestora.
De asemenea, „e-ANSA” va permite sporirea transparenței datelor în domeniile din competențele agenției, va standardiza procesele de business și documentele aferente acestora, va reduce timpul de interacțiune cu utilizatorii de date, va asigura mecanisme eficiente de afișare a rezultatelor activității economice a subiecților implicați în procesul de producție alimentară.
Conceptualizarea sistemului integrat are loc în conformitate cu standardele naționale și internaționale în domeniu. De menționat că ANSA s-a angajat să asigure respectarea deplină a cerințelor Uniunii Europene în domeniul sănătății animalelor și al siguranței alimentelor, inclusiv cu scopul de a facilita accesul pe piețele Uniunii Europene pentru produsele moldovenești de origine animală.
Proiectul hotărârii Guvernului a fost elaborat cu suportul Corporației Financiare Internaționale a Grupului Băncii Mondiale.