Serviciul Tehnologii Informaționale al MAI și Agenția de Guvernare Electronică au semnat contractul privind livrarea rezultatelor serviciilor publice direct către cetățeni prin intermediul serviciului guvernamental de livrare MDelivery.
Drept urmare, certificatele de cazier judiciar, cazier detaliat și cel contravențional (pierderea actelor de înmatriculare a unității de transport, informațiile privind accidentele rutiere și altele) vor fi la un click distanță de solicitant. Cetățenilor le va fi oferită posibilitatea să solicite livrarea la adresa indicată a rezultatelor serviciilor publice.
În curând, MAI va implementa acest serviciu de calitate, rapid, eficient și la îndemâna oamenilor pentru a facilita relația cu autoritățile publice în procesul de obținere a unor documente. Astfel, cu ajutorul serviciului MDelivery, cetățenii vor dispune de posibilitatea de a solicita online inclusiv și livrarea documentului, concomitent cu comanda serviciului respectiv.
Modernizarea acestui serviciu este parte a Strategiei de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030, care a fost elaborată având ca pilon interesul superior al cetățeanului și binele acestuia.