VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Cancelarul Scholz: Pe 1 iunie, în Moldova ne vom uni pentru a spune NU războiului și agresiunii Moscovei

Mesajele de sprijin pentru Republica Moldova din partea liderilor europeni continuă să vină în contextul Summitului Comunității Europene din 1 iunie. Printr-un mesaj video, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că familia europeană se va aduna în Moldova pentru a spune că războiul nu-și mai are locul în Europa.

„În data de 1 iunie, familia europeană se va aduna în Republica Moldova, o familie care este unită în lupta pentru o cooperare pașnică, pentru prosperitatea economică, pentru drepturile omului și pentru democrație. Credem că războiul nu-și mai are locul în Europa. Ne adresăm celor care suferă în urma agresiunii și amenințărilor din partea Moscovei. Acesta este mesajul puternic pe care îl va transmite Summitul Comunității Politice Europene. Iată de ce R. Moldova are tot sprijinul nostru. Iată de ce R. Moldova nu este singură”, a declarat Olaf Scholz.

Până acum, astfel de mesaje video au fost transmise deja de așa lideri europeni precum președinții Franței, Estoniei, Greciei, dar și de președinta Comisiei Europene și cea a Parlamentului European. Summitul din 1 iunie va fi a doua reuniune a Comunității Politice Europene, prima fiind organizată la Praga în octombrie 2022. Participanții la summit vor analiza eforturile comune pentru pace, apărarea democrației, consolidarea interconectării energetice și securității globale.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.