VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Britanicii nu exclud aplicarea sancțiunilor pentru alți fugari moldoveni

Lista fugarilor moldoveni, supuși sancțiunilor, ar putea fi completată de autoritățile Regatului Unit. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe de la Londra, James Cleverly, care în aceste zile s-a aflat într-o vizită la Chișinău.

”Îi condamnăm acei oligarhi care furau cetățenii moldoveni mulți ani. Sprijinim acțiunile și eforturile Guvernului de la Chișinău. Am sancționat deja două persoane, le-am am blocat activele și le-am interzis să călătorească în Marea Britanie. Vom lucra în continuare pentru a identifica acele persoane care merită să fie sancționate fie din cauza corupției, fie din alte motive. Este important să apărăm democrația nu doar la nivelul unei țări, ci la nivel internațional”, a declarat șeful diplomației britanice.

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a precizat în acest context că unii politicieni și oameni de afaceri fugari continuă tentativele de destabilizare a situației din Republica Moldova, inclusiv prin recentele manifestații.

”Să intensificăm cooperarea în domeniul corupției. Să-i aducem în fața justiției pe toți. Salutăm condamnarea de către Marea Britanie a celor doi fugari, iar unul dintre acești fugari încearcă să aducă violența și să împingă țara în violență. Lucrăm împreună cu partenerii noștri pentru a asigura că Republica Moldova rămâne într-o stare de calm și pace”, a declarat Nicu Popescu.

Amintim că în decembrie 2022, fugarii Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, care se ascund de justiția de la noi, au fost sancționați de guvernul Marii Britanii în baza unui regulament anticorupție. Activele deținute de cei doi în Regatul Unit sau în alte teritorii britanice, cum ar fi Insulele Virgine sau Insulele Cayman, au fost înghețate.

Anterior, cei doi fugari moldoveni au fost incluși și pe lista sancțiunilor SUA alături de alte persoane și organizații implicate în corupție.

Citește și: Marea Britanie va sprijini Moldova, inclusiv financiar, în combaterea războiului hibrid și a acțiunilor de destabilizare a țării

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.