VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Avia Invest, după ce APP a demarat procedura de preluare a activelor aeroportului: „O preluare a controlului de tip raider”

Reprezentanții Companiei Avia Invest, în gestiunea căreia s-a aflat Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), susțin că procedura de preluare a activelor AIC de către Agenția Proprietăți Publice (APP) ar fi avut loc cu încălcărea prevederilor legale și contractuale și au calificat acțiunea drept „un atac raider”. Astfel, Avia Invest afirmă că se va adresa în instanțele internaționale.

Într-o postare pe Facebook, Avia Invest susține că dosarul privind rezilierea contractului de concesionare încă se află în examinare la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Potrivit comunicatului emis de Avia Invest, APP „a fi eliminat complet Avia Invest din procedura de transfer a activelor, a obligat angajații APP să semneze unilateral și să acționeze fără respectarea procedurilor stabilite prin contract și cu abateri de la lege”.

„Poziția Avia Invest S.R.L. a fost reflectată într-un comunicat de presă emis în aceeași zi și subliniat clar ca preluare a controlului companiei de către un raider. (…) Directorul Agenției Proprietății Publice tot pe 27 martie 2023 semnează apogeul cinismului juridic – un „ordin” care: înlătură „Avia Invest” S.R.L. din procedura de transfer de active; obligă angajații APP să semneze imediat actele de transmitere în mod unilateral și să efectueze alte acțiuni „fără a respecta procedurile stabilite prin contract” și „prin derogare de la procedurile stabilite de lege”; dă instrucțiuni să ridice de la „Avia Invest” S.R.L. nu doar proprietatea de stat aflată în concesiune sau creată prin investiţii, ci si preluarea în mod gratuit în favoarea statului toate proprietăţile, care sunt active proprii ale Avia Invest S.R.L. Da, exact asta s-a dorit și asta s-a făcut până în seara zilei de 27 martie 2023. Toate activele au fost transferate din bilanțul „Avia Invest” S.R.L.. la bilanțul Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, inclusiv cele care sunt proprietate privată „Avia Invest” S.R.L. și nu au nicio legătură cu activele concesionate”, menționează Avia Invest.

Astfel, compania Avia Invest S.R.L. şi fondatorii săi solicită protecția necondiționată a drepturilor lor în instanțe naționale și internaționale.

Agenția Proprietăți Publice (APP) a demarat pe 27 martie procedura de transmitere-preluare a activelor Aeroportului Internațional Chișinău ce se află în gestiunea Avia Invest SRL, a declarat pentru Vocea Basarabiei directorul Agenției Proprietăți Publice, Alexandru Musteață.

Solicitat de Vocea Basarabiei, directorul APP a declarat că instituția pe care o conduce a început procedura de primire-predare a activelor aeroportului. Astfel, în urma efectuării acestui proces, Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) va fi gestionat de către întreprinderea de stat AIC.

În august 2023, Tribunalul arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm a respins cererea companiei care deține 95 la sută din acțiunilea Avia Invest de a obliga R. Moldova să execute, în continuare, contractul de concesiune. Airport Invest Ltd îndreptată împotriva Republicii Moldova. Totodată, tribunalul a obligat compania să-i achite Republicii Moldova suma de 216,678 75 mii de euro drept compensare pentru cheltuielile suportate în legătură cu procedura arbitrală.

Pe 23 noiembrie, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, anunța că Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului, după ce magistrații Curții de Apel (CA) Chișinău au examinat decizia Judecătoriei Chișinău privind rezilierea contractului de concesionare a activelor ÎS Aeroportul Internațional Chișinău. Atunci, reprezentanții Avia Invest au declarat că decizia este una ilegală și va fi atacată la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

VIDEO/ Eugeniu Cozonac: „Dacă vom câștiga dosarul Avia Invest la CA, atunci în timp foarte scurt vom putea prelua toate bunurile statului de la aeroport”

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.