VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Autoritățile sunt gata să ofere tot sprijinul pentru a-l înmormânta acasă pe marele scriitor Ion Druță

Ministerul Culturii a transmis un mesaj de condoleanțe rudelor, celor apropiați, cititorilor și tuturor celor marcați de opera marelui scriitor Ion Druță.

Într-un comunicat oficial, instituția menționează că ministrul Culturii, Sergiu Prodan a luat legătura cu rudele îndoliate.

Suntem în contact permanent. În cazul în care familia va decide ca Ion Druță să fie înhumat acasă, în Moldova, autoritățile se oferă să acorde tot suportul”, anunță instituția.

Menționăm că directorul editurii „Cartier”, Gheorghe Erizanu, a făcut public testamentul marelui scriitor Ion Druță care s-a stins din viață astăzi, 28 septembrie, la vârsta de 95 de ani. În testament, Ion Druță declară că vrea să fie înmormântat lângă Lumânarea Recunoștinței din orașul Soroca.

Scriitorul Ion Druță s-a stins din viață în această dimineață. Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în comuna Horodişte, fostul judeţ Soroca.

Conform unei bibliografii realizate de Editura Cartier, cele dintâi povestiri îi sunt publicate la începutul anilor ’50. Primul volum de schiţe şi nuvele „La noi în sat” vede lumina zilei în 1953, fiind urmat de alte povestiri, apoi de romanul „Frunze de dor” (scris în 1955, publicat în 1957). Colaborează cu ziarele „Ţăranul Sovietic”, „Moldova socialistă” şi revista „Femeia Moldovei”. Absolvă cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură „A. M. Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957).

Criticile distrugătoare din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul „Povara bunătăţii noastre” (1963, prima parte, Balade din câmpie; integral, Povara bunătăţii noastre, 1970), precum şi filmul „Ultima lună de toamnă”, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959).

Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: „Casa mare” (1961), „Doina” (1968), „Păsările tinereţii noastre” (1971), „Horia” (1973), „Frumos şi sfânt” (Sfânta sfintelor 1974), „Cervius divinus” (1975), „Întoarcerea ţărânei în pământ” (Plecarea lui Tolstoi; 1978), „Apostolul Pavel” (1996) şi multe altele.

În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti pentru nuvela „Ultima lună de toamnă” şi romanul „Balade din câmpie”. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie. Deţine titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al R. Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014).

Opera sa include, de asemenea, romanele „Clopotniţa” (1972), „Întoarcerea țărânei în pământ” (1974) şi „Biserica Albă” (1983). Pentru copii scrie „Balada celor cinci motănași”, „Povestea furnicii”. În 2020, publică un almanah epistolar cu titlul „Despărțirea apelor” la Editura Cartier.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.