VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

România, interesată să cumpere Portul Giurgiulești

România este interesată să cumpere Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din sudul Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de premierul român Marcel Ciolacu în cadrul unui interviu pentru Digi24.ro.Oficialul de la București susține că ministrul român al Transporturilor a discutat deja acest subiect cu un reprezentant al Băncii Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), singurul proprietar final al companiei care administrează portul la Dunăre.

Declarația a fost făcută în contextul în care, potrivit premierului român, unul dintre cele mai importante hub-uri pentru reconstrucţia Ucrainei, după finalizarea războiului, va fi România.

„România trebuie să fie, de această dată, pregătită logistic pentru acest hub. Am un proiect, şi am vorbit şi cu preşedinta Comisiei, comun cu prim-ministrul Bulgariei, să luăm din banii de la Comisia Europeană pentru „Mobilitate“ şi să mai facem un nou pod şi rutier şi feroviar, peste Dunăre, în Giurgiu. Trebuie să realizăm că Portul Constanţa este, în momentul acesta, strategic. (…) Nu se ştie ce se va întâmpla cu Odesa, dar există un port mai mic în Republica Moldova, Giurgiuleşti, care nu este încă funcţional şi, deja, prin ministrul Transporturilor, România şi-a arătat interesul către BERD, deoarece acţionarul majoritar la Giurgiuleşti este BERD-ul, de a cumpăra statul român acest port şi de a-l dezvolta. Aşteptăm răspunsul”, a afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă acest subiect a fost discutat cu oficiali ai Republicii Moldova, Ciolacu a răspuns că negocierile nu trebuie purtate cu autoritățile de la Chișinău, întrucât acționarul portului Giurgiulești este BERD şi, prin urmare, discuțiile vor fi purtate cu banca.

Portul Giurgiulești din Republica Moldova a devenit un punct de tranzit comercial strategic pentru importul de cereale din Ucraina, după ce Federația Rusă a blocat porturile de-a lungul coastei ucrainene a Mării Negre. Compania care operează portul este controlată integral de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

BERD a achiziționat 100% din capitalul grupului de companii Danube Logistics (Danube Logistics Group), la 7 mai 2021. Astfel, BERD a devenit atunci unicul beneficiar efectiv al Danube Logistics SRL, operatorul Portului Internaţional Liber Giurgiulești.

Prin această achiziție, BERD anunța într-un comunicat că își propune să promoveze continuarea funcționării și dezvoltării cu succes a Portului Internațional Liber Giurgiulești, și va încerca să atragă investitori internaționali pentru a sprijini și dezvolta în continuare portul.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.