VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/ Șeful IGP, despre protestele organizate de Partidul Șor: Au fost numeroase provocări. Peste 20 de persoane au fost escortate la Inspectorat

Șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, a comentat protestele organizate de Partidul Șor pentru a șasea duminică consecutiv în centrul Capitalei.

Solicitat de Vocea Basarabiei, Viorel Cernăuțeanu a subliniat că în timpul protestelor au fost înregistrate numeroase provocări din partea manifestanților.

Intenția lor a fost de a instala corturi peste participanții de la Târgul Fermierilor din scuarul Guvernului. Acesta a fost scopul lor. Protestatarii au încercat să forțeze cordonul de polițiști, chiar dacă am încercat să le asigurăm deplasarea pe o stradă paralelă, astfel încât să ajungă la Președinție, acolo unde le-a fost acceptată manifestația. Cu părere de rău, ei au neglijat cerințele Primăriei și au încercat să forțeze cordonul Poliției, inclusiv prin altercații și aplicări de forțe fizice împotriva polițiștilor. Am avut astăzi o serie de provocări, inclusiv petarde aruncate sub mașinile poliției, am avut persoane identificate cu topor în rucsac, am avut alte persoane suspecte care aveau scopuri de a provoca polițiștii”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Totodată, șeful IGP a subliniat că polițiștii au identificat peste 20 de persoane cu corpolență sportivă, aceștia fiind transportați la Inspectoratul de Poliție.

Ei nu știau de ce se află la protest. Deci, provocări au fost numeroase, exact ca săptămâna precedentă”, a conchis Cernăuțeanu.

Amintim că, începând cu 18 septembrie, Partidul ȘOR își aduce simpatizanții în centrul capitalei pentru a protesta împotriva guvernării. Totodată, formațiunea a anunțat regim non-stop de protest „până actualul regim va demisiona” și a instaurat „orășelul schimbării” în fața Parlamentului și Președinției.

Anterior, deputatul fugar Ilan Șor, a recunoscut că răsplătește oamenii care vin la protestele pe care le organizează, „pentru a-și achita transportul și cumpăra mâncare”.

Într-o postare video publicată vineri, 16 septembrie, pe Facebook, deputatul fugar Ilan Șor a anunțat că se află în Israel și că în scurt timp se va întoarce în R. Moldova.

Anterior, magistrații au emis mandat de arestare pe numele președintelui Partidului ȘOR, Ilan Șor.

Ilan Șor a fost condamnat în 2017, în primă instanță, la 7 ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul „furtului miliardului”, fiind dat acum în căutare internațională.

Pe numele lui Șor există şi o cerere de extrădare, care se este încă în proces de examina.

Citește și: Detalii de la Poliție despre protestul din Capitală: Mai multe procese contravenționale, întocmite

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.