Alexandru Popescu: Pe 21 mai o să fiu în PMAN. Moldova va ajunge în UE mai rapid dacă va fi voință politică și dorința oamenilor de a scăpa de corupție

Jurnalistul Alexandru Popescu este un tânăr născut la Tighina/Bender/ și stabilit cu traiul în Marea Britanie. A scris romanul ,,Montana” care s-a bucurat de aprecierea publicului. Într-un interviu pentru Vocea Basarabiei, autorul a menționat că textul a fost scris timp de șapte luni, într-o încercare de a depăna amintirile războiului de pe Nistru, din 1992, la care a fost martor. Avea doar cinci ani atunci, însă, precizează el, calvarul bătăliei de la Tighina s-a sedimentat adânc în minte și i-a marcat viitorul. Cum a apărut pasiunea pentru scris? La aceasta, dar și alte întrebări a răspuns în interviul acordat jurnalistei Valentina Ursu.

Alexandru Popescu: Cam din 2021, când era apogeul COVID-ului, și atunci multă lume, chiar și eu, am mai fost trimis pe acasă în carantină și era timp liber, și mă gândeam că pe lângă citit aș vrea să mai fac ceva. Nimic altceva nu am reușit să găsesc în afară de scris, pentru că sunt așa, mai retras, și îmi place mult lucrul acesta, adică am descoperit ceva care pur și simplu mă aduce în stări de extaz și plăcere și e ceva extraordinar. Îmi iese să public, nu-mi iese ceva, dar scriu aproape încontinuu.

Vocea Basarabiei: Dar ideile s-au copt, totuși, de mai multă vreme?

Alexandru Popescu: În general, gândul de a scrie ceva beletristică niciodată nu m-a fulgerat până în 2021, din contra, după 10 ani de jurnalism eram atât de…, aveam o puțină repulsie de a mai scrie măcar o știre sau ceva, deși făceam anumite colaborări anterior și cu alte mass-media. Și acum tot ce se întâmplă e un lucru pe care încerc și acum încă să-l asimilez.

Vocea Basarabiei: Și este adevărat că ceea ce ai început și ai reușit să scoți de sub tipar e o autobiografie?

Alexandru Popescu: Se vorbește foarte mult despre trecutul meu acolo, persoanele care mă cunosc, rudele s-ar putea să zâmbească și să-și ia capul în palme de foarte multe ori, e foarte multă autobiografie, aș spune cam două treimi. Însă, de ce îmi place anume să scriu ficțiune? Pentru că îți dai frâu liber imaginației și poți să faci cu tine însuți ce vrei, și să te pui în ipostaze absolut diferite, și să-ți imaginezi replici, poți să creezi de la zero niște lumi pe care ți le-ai dorit sau de care ți-a fost frică toată viața.

Vocea Basarabiei: Dar acum ai frici?

Alexandru Popescu: Păi sigur. N-aș spune că ambele cărți acum m-au izbăvit, m-au mântuit de ceva, ba din contra, am sesizat câte alte lucruri stau la fundul personalității și merită cumva săpate, chiar dacă s-ar putea să mă frig pe alocuri și, până la urmă, o luptă îi viața, nu caut deja în scris pacea totală, să reușesc să mă regăsesc, fiindcă știu că o viață cineva se caută și nu mai reușește să se regăsească, dar o fac din plăcere, o fac dintr-o stare de plăcere absolută, în care lucrurile, ideile, gândurile, cuvintele vin ca un șiroi, e ceva pur și simplu magic, care îmi place și, pe lângă asta, citesc foarte mult, lucrurile astea, dacă se împletesc, nu știu dacă îmi mai trebuie altceva.

Vocea Basarabiei: Dar de câte ori te-ai întrebat cine vor fi cititorii tăi și cine sunt?

Alexandru Popescu: Despre „Montana”, primul roman, mi-am dat seama că categoria de cititori va fi una foarte largă, noi toți știm despre trecutul nostru dureros, despre conflictul din Transnistria, toate generațiile au fost afectate, și cei născuți în ‘60, ‘70, ‘50 și în anii ’80. Deci, cu toții știm și ne-am fript de el, și eram absolut sigur că va fi o istorie curioasă, o poveste interesantă. Deja cât de mult ar plăcea sau cineva ar face poate paralele cu lucrurile care s-au întâmplat pe bune în Transnistria atunci, asta deja e viața separată a cărții, să o judece cine vrea, dar eu cred că am adus și puțină distracție acolo, asta am vrut să aduc, să-i distrez puțin pe cititori.

Vocea Basarabiei: Dar cititorii de pe ambele maluri ale Nistrului citesc cu aceeași ușurință și înțelegere ceea ce ai scris?

Alexandru Popescu: Să știți că n-am reușit să aflu o opinie a cuiva care trăiește pe malul stâng, fiindcă, de exemplu, Benderul e pe malul drept, dar, bine, îi zicem și noi că e…

Vocea Basarabiei: Zona de Securitate.

Alexandru Popescu: …zona Transnistriei, foștii colegi de clasă, prieteni, sunt câțiva care trăiesc și la Tiraspol, trăiesc și la Bender, sunt plăcut surprinși, lor le-a plăcut să-și amintească de trecut, să-și amintească de copilărie, n-au fost atât de mult atenți la suferințele care sunt descrise acolo în perioada conflictului.

Vocea Basarabiei: Da, spune-ne despre aceste suferințe…

Alexandru Popescu: Da, mă refer, în special copiii cât au fost de mult terorizați cu împușcături, cu cazaci pe străzi, cu tancuri și mașini blindate. Și lucrurile astea le țin minte și eu, în special, când în Bender se anunțase încetarea focului doar pentru câteva ore și atunci mama m-a luat pe mine și soră-mea de brațe, tata era în marginea Benderului și încerca să pătrundă în Bender, să ne salveze, însă cumva a aflat că este încetarea focului și este o șansă să ajungem să ne revedem. Și apoi am plecat în satul Cenac, Cimișlia, acolo ne-am refugiat câteva luni, după care am revenit la Bender. Deci, tot ce e descris acolo sunt lucruri dureroase, fiindcă am prieteni care și-au pierdut tații, am prieteni care au moși, unchi pe care i-au pierdut sau sunt răniți, acum îs refugiați și pe malul drept sau stau și în Transnistria. Sunt absolut OK în sensul că susțin și autoritățile constituționale de la Chișinău, sunt absolut proromâni, dar sunt acolo, e locul lor natal, fiindcă, știți foarte bine, sunt licee cu predare în limba română, oamenii nu vor să lase pământul acela.

Vocea Basarabiei: Până la urmă, problema transnistreană mai este o rană sângerândă?

Alexandru Popescu: E o rană sângerândă pentru mine, în primul rând, de asta și a fost una dintre motivațiile ca să scriu cartea asta. Eu am simțit că mi-am făcut singur o mică dreptate, fiindcă am lucrat împreună în jurnalism și am văzut atâția refugiați care încearcă să-și facă dreptatea ani la rând și nu prea reușesc, și statul Moldova nu prea reușește să-i ajute, să-i integreze…

Vocea Basarabiei: Acestea se numesc persoane intern deplasate.

Alexandru Popescu: Da, sunt refugiați interni, dar eu mi-am dat seama că, uite, am fost rănit cumva după acel conflict și penița e lucrul meu de salvare, și chiar am reușit cumva prin faptul că mă va citi cineva, inclusiv am aflat că cartea e citită chiar de demnitari. E absolut OK, deja prin asta mă simt cumva auzit. Și prin cartea asta, sper, sunt auzite vocile altor copii, care au crescut, ei erau nevoiți să crească cu realitatea dură de atunci, că s-au retras trupele Republicii Moldova și deja trăim cu ce avem, trăim cu un regim antagonist, absolut ostil românismului și alfabetului latin, asta probabil și ne-a făcut puțin mai imunizați împotriva a oricăror influențe rusești.

Vocea Basarabiei: Generațiile de pe ambele maluri ale Nistrului văd viitorul acestui stat, Republica Moldova, în mod diferit. Crezi că se apropie ziua când, totuși, se va arăta că cele două maluri ale Nistrului sunt din nou reîntregite?

Alexandru Popescu: Îmi este greu să rămân optimist din punctul acesta de vedere. Mie mi se pare că s-a produs o ruptură destul de gravă, deși se circulă liber între așa-zisele granițe sau prin punctele de control, oricine poate pleca în Transnistria, cei din Transnistria vin la Chișinău și am vrea, și există tot felul de ONG-uri care încearcă să apropie malurile și lucrul acesta, dar eu cunosc persoane care sunt absolut pro-ruse, orice le-ai spune, orice ai face, poți să le aduci tot felul de dovezi istorice, etice și economice, până la urmă, uite, că o să-ți fie mai bine în Vest, oricum, că acolo îs banii, acolo îs oportunitățile, nu, o fac deja instinctiv. E felul lor de a fi și felul lor că dacă ar accepta altă formă de guvernare și ar accepta cumva să fie lezată independența pentru ei a Transnistriei, asta, ei ar renunța la ei înșiși. Și ei nu vor să facă lucrul acesta, ei cred că au o țărișoară a lor și ei sunt diferiți de toată lumea.

Vocea Basarabiei: Dar războiul Rusiei în Ucraina nu schimbă percepția, inclusiv a locuitorilor din stânga Nistrului?

Alexandru Popescu: Eu știu că au plecat mulți din Transnistria, chiar și mama mea a lăsat Benderul, eu am insistat să o facă. Eu urmăresc, așa, sporadic, mass-media transnistreană să văd care e atmosfera și spiritul, să văd ce au de gând să facă oamenii de pe stradă care sunt întrebați, ei spun că, uite, noi să nu facem valuri în lingură, să nu-i supărăm nici pe aceștia, nici pe ceilalți și o să fie bine, o să fie pace, noi nu o să atacăm pe nimeni și ei au cumva o convingere naivă că pe ei, o palmă de pământ, că tocmai și întreaga Polonie, Românie, Moldova, toți se tem, dar, uite, transnistrenii, sunt câțiva, i-am văzut pe internet acolo pe video că nu-și fac probleme din astea.

Vocea Basarabiei: Și totuși, războiul din imediata vecinătate va decide inclusiv viitorul Ucrainei și al Republicii Moldova, pentru că ambele state au acest statut de țări candidate pentru aderare la UE.

Alexandru Popescu: Asta-i speranța mea internă, adâncă, că oricum războiul se termină la un moment dat și oricum, sunt sigur, asta va decide absolut viitorul Transnistriei. Nu văd posibilitatea ca după ce se termină războiul eu să mai trec controale până ajung la Bender. Eu lucrul acesta, dacă aflu într-o bună zi că au dispărut punctele de control, oriunde în lume voi fi, eu o să revin atunci doar să merg pe jos, nu știu, din Hârbovăț sau din Varnița spre Bender, să am senzația asta că, uite, am trecut liber. Și eu sunt sigur că asta o să fie, fiindcă războiul o să se termine, și nu o să se termine în favoarea Rusiei, vedem deja cu toții ce se întâmplă.

Vocea Basarabiei: Tu acum faci parte din diaspora, ai reușit să definești, până la urmă, ce înseamnă diaspora? Cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare, ce vor ei, se mai gândesc să revină acasă, o parte din ei totuși trăiesc cu dorul de Republica Moldova și, indiferent că situația e bine acolo, ar putea să-și facă valiza și să revină acasă?

Alexandru Popescu: O, da! Eu am prieteni undeva de prin suburbiile Chișinăului și din Strășeni, și din Durlești, care suntem în același orășel și ei de fiecare dată când revin acasă, dar revin o dată în doi ani ori o dată în trei ani, destul de rar, și ei văd că, uite, am apărut drumuri asfaltate, Albișoara e asfaltată, sper să nu se mai inunde; uite că au apărut copaci, spații verzi, eu mă bucur că apar toate lucrurile acestea, chiar mă bucur, dar eu personal nu am plecat din motive economice, e ceva mult mai adânc, e vorba de perspectivă, de mentalitate, lucrurile acestea se schimbă mai greu, dar pentru cineva, pentru că am persoane pe care le cunosc acolo, în Maidstone, în comitatul Kent, care au venit sezonier, practic, ei nici nu-și imaginează să stea toată viața acolo și ei au să revină.

Vocea Basarabiei: Dar tu îți imaginezi că rămâi toată viața acolo?

Alexandru Popescu: Ideea e că sunt puțin dezrădăcinat. Dacă ați citit „Montana”, e o parte din biografia mea acolo, deci, eu am trăit în șase case în primii 17 ani, eu nu mai știu ce-i casă părintească, am venit la Chișinău, am trăit în trei locuri la Chișinău, iarăși, unde anume în Chișinău, am plecat în Anglia și în cinci ani m-am mutat în șase locuri iarăși și acolo. M-am deprins deja să nu mă cimentez prea mult într-un anumit loc.

Vocea Basarabiei: Nu prinzi rădăcină?

Alexandru Popescu: Nu prind și, pe de o parte, sunt un cetățean așa, mai cosmopolit, eu o să vin aici cu siguranță, că îmi place, chiar și acum am venit, e luna mai, e extraordinar, mirosuri frumoase de la copacii înfloriți. O să revin de fiecare dată și acum mă leagă și mai multe, inclusiv cititorii. A fost autoterapie, psihoterapie scrierea, dar, până la urmă, mi-am dat seama că am făcut-o și pentru ei și deja, ca orice scriitor, ai anumite responsabilități pentru cititorii tăi, și o să revin la ei cu siguranță, fie ele festivaluri de carte sau cum acum sunt Zilele Literaturii Române, o să lansez în curând o altă carte – „În adâncuri incolore”. 

Vocea Basarabiei: A doua?

Alexandru Popescu: Asta-i a doua. A treia? Bine, sunt în gând câteva proiecte, dar încă nu m-au convins personajele. M-am culcat cu ei în gând, m-am trezit cu ei la lucru și nu-mi place de personajele celea, deci trebuie să mai treacă timp până nu îi cred că li-i rău sau li-i bine, atunci o să mă apuc de scris al treilea roman. Dar nu-mi fac probleme dacă voi rămâne doar cu două romane publicate, nu mi-am propus niciodată, acum e chiar o magie și un lucru minunat care mi se întâmplă, nu mi-aș fi imaginat că pot să devin scriitor, e ceva interesant, e curios.

Vocea Basarabiei: Ce vei face pe 21 mai?

Alexandru Popescu: Apropo, eu sunt aici pe două săptămâni și pe 21 mai chiar o să fiu, vreau să vin în centru, vreau să simt atmosfera. Eu fiind scriitor, deja m-am transformat într-un observator. Bine, jurnalistul trebuie să observe și să scrie cât mai repede, dar eu vreau să trăiesc momentul. Vreau să văd fețe, vreau să aud, vreau să miros oamenii de acolo, vreau să văd copacii, vreau să văd ce spun și eu o să mă încarc cu idei de acolo. Ce ar putea fi mai bine decât o adunare de mii de oameni? Și eu cred că o să fie mulți.

Vocea Basarabiei: De ce crezi că o să fie mulți?

Alexandru Popescu: Sunt sigur de asta, pentru că lumea urmărește mass-media, e o parte componentă din noi deja, în special rețelele de socializare. Și am văzut foarte multă lume pe care eu îi credeam destul de neutri și puțin apatici, au spus că au să vină. Eu știu persoane care vin doar pentru evenimentul acesta din străinătate și ei au să participe. Bine, vin din România, din Cehia și eu o să profit de ocazia asta, vreau să fiu acolo, vreau să văd atmosfera, să simt momentul acesta și, desigur, o să susțin, că dacă m-ar întreba vreun coleg de breaslă, din jurnalism de ce am venit, aș putea spune, pentru că deja sunt de șase ani în Vest, eu nu-mi imaginez, eu am trăit și în Rusia, am fost și în zonele mai puțin economic favorizate din Rusia și eu știu la ce mă refer. Despre ce să mai vorbim? E Vestul și atât! Acolo e tot, acolo e civilizația, acolo tot ce a generat lucrurile de care ne folosim în fiecare zi de la devices-uri și tot felul de tehnică, și mentalitate, și tot. Eu sunt un eurooptimist și cred că o să spun lucrurile acestea dacă o să fiu întrebat. Bine, n-o să vin cu bannere, dar pur și simplu o să stau alături.

Vocea Basarabiei: Dar ce mesaj ai pentru eurosceptici?

Alexandru Popescu: Nu știu, să vină și ei să vadă cum se simte, fiindcă au să vină profesori, au să vină elevi, am văzut chiar și clerici, cercetători, veniți, eurosceptici, și uitați-vă în față la oamenii care au să vină în stradă atunci și faceți o mică comparație cu mitingurile care s-au organizat de anumite partide dubioase, care deja au fost și condamnate, pentru că urmăresc știrile zilnic despre Moldova și să facă o comparație câți dintre ei sunt băuți, câți dintre ei sunt conștienți de ce au ieșit în stradă. Iată, eu am impresia că toată lumea care o să iasă pe 21 mai, ei au să știe de ce au ieșit.

Vocea Basarabiei: Câți ani i-ar trebui Republicii Moldova să ajungă în UE?

Alexandru Popescu: Acum, după ce s-a obținut și statutul ăsta, și s-au început dialogurile, și mai mult, e o țară mică și deja acquis-ul comunitar e tradus în limba română, și lucrurile acestea s-ar putea întâmpla mult prea rapid, și războiul, și pandemia, toate lucrurile acestea m-a determinat să cred că lucrurile se pot întâmpla practic la un click, cum spunem noi, deci destul de rapid pentru Moldova, pentru că nu-i un mastodont cum e România cu 20 și ceva de milioane de oameni și era destul de greu să se integreze în NATO și în Uniunea Europeană. Deci, noi suntem o țară mică și deja atât de mult suntem călătoriți prin Europa, încât nici nu știu dacă o să fie mare taifas după ce ne vom integra, noi nici n-o să observăm că, uite, deja cei din diasporă am adoptat felul de a fi din Vest și eu m-aș bucura enorm să văd că e același lucru și aici. Și asta s-ar întâmpla destul de rapid, să fie voință politică și dorința oamenilor de a scăpa de corupție, de șansa de a da cuiva ceva ca să scapi de rânduri, toate lucrurile astea s-ar rezolva.

Vocea Basarabiei: Dar mai sunt și politicieni care spun că lumea ar trebui să boicoteze această Adunare Națională „Moldova Europeană” de pe 21 mai și mă refer la declarațiile făcute de comuniști, socialiști.

Alexandru Popescu: Eu sunt absolut în regulă cu asta, lasă-i să spună, e o opinie a lor, eu mă bucur când oamenii au mai multe opinii din care să cântărească, așa gândirea critică se dezvoltă, lasă-i să caute, să pună pe Google și să vadă de unde se ia și ce se ia, fiindcă au am impresia că oamenii acum conștientizează și mai mult cât e de important să verifici informația și eu cred că noi suntem o democrație față de Rusia mult mai avansată și aici chiar avem diversitate de opinii, lumea să cântărească. Eu cred că avem foarte mulți, în special am văzut tineri, elevi, studenți cu care am discutat prin Zoom, prin Viber, fiind scriitor, despre cărțile mele, eu am văzut niște oameni atât de inteligenți, care eu sunt absolut sigur că ei pot să controleze și să verifice informația și să ia o decizie proprie.

Vocea Basarabiei: Succese mari, inspirație, așteptăm lansări de carte și alte apariții de-ale tale, ca să le putem citi, să le putem discuta, să putem împărtăși impresiile.

Alexandru Popescu: Mulțumesc mult! Asta o să încerc să fac, fiindcă Moldova, în general acest spațiu este atât de nepovestit, eu mă bucur pentru fiecare carte apărută, nu contează e poezie, e non-fiction, e ficțiune, mă bucur pentru fiecare autor, dau like-uri și le scriu mesaje, fiindcă atâtea lucruri sunt nepovestite, nespuse, pe care lumea din mentalitatea asta de a ține gura închisă și „ei, să nu mai scot gunoiul din casă”, ba scoateți-l, că sunt atât de multe lucruri interesante de povestit. Pe asta au făcut vesticii o industrie întreagă în storytelling, în carte. Eu încă am atâtea lucruri de spus despre Moldova, despre viața de zi cu zi și eu cred că alți concetățeni au și mai multe de spus.