VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Aderarea Ucrainei la UE i-ar aduce Kievului o primă investiție masivă de 186 de mld. de euro

Eventuala aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană i-ar acorda Kievului, conform actualelor norme bugetare din blocul comunitar, dreptul de a primi 186 de miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, transmite Financial Times, citat de Agerpres.

Publicația britanică a avut acces la un raport intern, care evaluează costurile unei posibile extinderi a blocului comunitar cu nouă ţări, între care şi Ucraina, şi subliniază că aceasta ar implica schimbări semnificative în repartizarea bugetului. Posibila aderare a ţărilor respective – Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi şase state din Balcanii de Vest – ar conduce la situaţia când multe ţări membre care primesc în prezent fonduri ar deveni pentru prima dată contribuabili neţi, în cazul în care normele actuale rămân neschimbate, potrivit documentului.

Costul adăugării acestora la bugetul existent sau la cadrul financiar multianual ar fi de aproximativ 256,8 miliarde de euro, estimează analiza, care indică faptul că bugetul total ar creşte cu 21%, ajungând la 1,47 trilioane de euro. Pe baza reglementărilor actuale, Ucraina ar fi îndreptăţită să primească 96,5 miliarde de euro în cadrul Politicii Agricole Comune a UE pe o perioadă de şapte ani. Până la sfârşitul acestui an, ţările UE trebuie să decidă în unanimitate dacă vor da undă verde începerii negocierilor de aderare cu Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. În cadrul unei reuniuni informale care va avea loc vineri în Granada, liderii UE ar urma să se pună de acord asupra unui plan de pregătire pentru o posibilă viitoare extindere a blocului comunitar.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.