VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ce salariu urmează să primească noul procuror general al R. Moldova

Noul procuror general al R. Moldova, Ion Munteanu, urmează să primească un salariu de circa 47.000 de lei. Declarații în acest sens au fost făcute de Ion Munteanu, după ceremonia de învestire în funcție.

„Eu am un salariu majorat în valoare de aproximativ 47.000 de lei, în legătură cu promovarea serviciului de vetting fiind candidat pentru Curtea Supremă de Justiție. Acesta este salariul care îmi vine la cont și acest lucru este prevăzut și în lege”, a declarat jurnaliștilor noul procuror general.

Amintim că Ion Munteanu, candidatul care a acumulat cel mai mare punctaj în cadrul concursului organizat de Consiliul Superior al Procurorilor, a fost învestit în funcția de procuror general. 

În cadrul discursului său, noul Procuror General a subliniat angajamentul său ferm pentru o justiție echitabilă și transparentă, respectarea principiilor legalității și imparțialității, evidențiind obiectivele și prioritățile pentru mandatul său.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.