VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Statul urmează să exproprieze 900 de terenuri pentru construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău

Statul urmează să exproprieze aproximativ 900 de terenuri private și ale administrațiilor locale pentru construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău. În proprietatea statului vor fi transferate terenuri din 30 de localități din Găgăuzia, Taraclia, Cahul, Leova, Cimișlia, Hâncești, Ialoveni și din comuna Băcioi, mun. Chișinău.

În cadrul unor consultări publice, proprietarilor terenurilor li s-a explicat procedura specială de expropriere, inclusiv modul de completare și transmitere a cererii privind plata despăgubirilor, actele necesare pentru confirmarea dreptului de proprietate și modalitatea de stabilire a plății despăgubirilor.

Consultările s-au desfășurat cu participarea reprezentanților Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Moldelectrica și reprezentanți ai contractorului.
Prețul terenurilor și stabilirea sumei despăgubirii va fi asigurată de către evaluatori independenți prin intermediul Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului, în conformitate cu legislația Republicii Moldova și rapoartele de evaluare.

Construcția liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova. Valoarea proiectului, finanțat de Banca Mondială, este de 61 mln. Euro. Linia electrică va permite transportul energiei electrice din România sau alte piețe europene spre Chișinău fără a trece prin Centrala electrică moldovenească, situată în regiunea transnistreană.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.