VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, aprecieri pentru jurnaliștii care reflectă problemele de mediu

Jurnaliștii de mediu, premiați recent în cadrul unei gale, au fost felicitați azi de șefa statului, Maia Sandu. Președinta a apreciat rolul important pe care îl au aceștia la promovarea unui mediu curat și sănătos. 

Șefa statului și-a exprimat aprecierea față de jurnaliștii care reflectă cu echidistanță și profesionalism subiecte din domeniul mediului. Totodată, Sandu le-a mulțumit reprezentanților mass-media pentru modul în care au mediatizat Programul Național de Împădurire și i-a îndemnat ca, și în acest an, să scrie despre noua campanie de împădurire, care va fi lansată în această primăvară.

De asemenea, Președinta Maia Sandu a subliniat importanța jurnalismului de mediu în contextul integrării europene a Republicii Moldova. Șefa statului a menționat că implementarea politicii de mediu a UE presupune adoptarea unor rigori stricte în domenii precum gestionarea deșeurilor, dar și măsuri eficiente pentru protecția apei potabile, solului și aerului.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.