Consiliul Superior al Magistraturii a venit cu o reacție, după ce premierul Dorin Recean a criticat decizia de ieri a Curții de Apel Chișinău prin care a fost anulată decizia Comisiei Situații Excepționale prin care Partidul „Șansă” a fost scos din cursa electorală cu doar două zile înainte de scrutinul local din 5 noiembrie.
Într-o declarație remisă presei, CSM solicită abținerea de la catalogările și etichetările judecătorilor.
„Consiliul Superior al Magistraturii se arată îngrijorat de declarațiile prim-ministrului Republicii Moldova, în care a menționat numele judecătorilor din completul de judecată care au emis Hotărârea Curții de Apel Chișinău privind Partidul „Șansă”. Ședințele completului de judecată au fost desfășurate în conformitate cu legislația în vigoare și fiecărei părți în proces i-au fost asigurate drepturile procesuale. La moment, Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12.12.2023 nu este irevocabilă, aceasta deja fiind plasată în mediul online. Părțile sunt în drept să o conteste la Curtea Supremă de Justiție, care și se va pronunța asupra legalității actului contestat”, notează CSM.
Totodată, instituția subliniază că independența sistemului judiciar constituie fundamentul statului de drept și este esențială pentru funcționarea democrației și respectarea drepturilor omului.
„Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. Judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută în baza legii. Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii. Consiliul Superior al Magistraturii menționează că orice parte a unui proces de judecată este în drept să utilizeze căile de atac, după caz, să se expună public asupra argumentelor care au fost puse la baza unei decizii concrete. Cu toate acestea, divulgarea numelor judecătorilor din cadrul completului de judecată combinată cu acuzații cu privire la ignorarea unor probe importante poate fi tratată drept o formă de presiune inadmisibilă asupra judecătorilor”, se mai arată în declarație.