În urma furtunii din seara zilei de 25 iulie, 76 de localități din Republica Moldova au rămas deconectate parțial de la energia electrică. Rafalele puternice de vânt au smuls foi de ardezie de pe acoperișurile mai unor case și clădiri. Mai mulți copaci s-au prăbușit peste mașini, iar numeroase trasee au fost blocate din cauza arborilor doborâți de vânt, informează Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit IGSU, aproape 200 de salvatori sunt antrenați la lichidarea consecințelor în urma ploilor torențiale.
„Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale a Inspectoratului, de intervențiile angajaților IGSU a fost nevoie în 13 localități din raioanele Edineț, Fălești, iar Râșcani, Bălți, Glodeni, Soroca, Criuleni Hîncești, Ștefan Vodă, Ialoveni, Ocnița, Drochia, dar și în capitală”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului.
Aceștia au intervenit pentru a defrișa mai mulți copaci doborâți pe drumurile locale, care au blocat circulația în municipiul Edineț și alte localități, dar și pentru înlăturarea arborilor și crengilor, care s-au prăbușit peste mai multe autovehicule. Cele mai multe intervenții au avut loc în municipiul Edineț și în orașul Cupcini.
„La moment, situația se ameliorează, iar în urma intervențiilor IGSU la deblocarea drumurilor, circulația rutieră în municipiul Edineț a fost restabilită. Mai mult, echipele IGSU sunt antrenate la deblocarea traseului spre mănăstirea „Nașterea Domnului” Zăbriceni”, menționează Inspectoratul.
Potrivit IGSU, către ora 06:00, în localitățile afectate salvatorii au efectuat peste 100 intervenții la lichidarea consecințelor condițiilor meteorologice nefavorabile. La momentul actual, în nordul țării pentru lichidarea consecințelor furtunii sunt antrenați peste 195 de salvatori cu 49 autospeciale de intervenție.
Totodată, în urma furtunii, în mai multe localități din țară au fost înregistrate deconectări de la energia electrică. La data de 26 iulie, către ora 06:00, au rămas deconectate parțial de la energia electrică 76 localități, din 9 raioane printre care raioanele Drochia, Dondușeni, Soroca, Rîșcani, Edineț.
În urma intemperiilor nimeni nu a avut de suferit, precizează IGSU.