Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar Finlanda rămâne angajată să sprijine statul nostru în acest parcurs. Asigurările vin din partea președintelui finlandez, Alexander Stubb.
Oficialul a remarcat astăzi, în cadrul unei conferințe comune cu președinta Maia Sandu, că Republica Moldova este importantă pentru securitatea europeană.
„Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Republica Moldova face parte din familia democrațiilor liberale europene. R. Moldova și cetățenii săi au demonstrat reziliență și un angajament ferm față de viitorul european. Admir angajamentul Dumneavoastră personal pentru această agendă. Finlanda rămâne ferm angajată să sprijine Republica Moldova în parcursul său către aderarea la Uniunea Europeană, cât mai curând posibil. Cred că avem acum o fereastră de oportunitate strategică și trebuie să o valorificăm”, a spus președintele Finlandei.
Menționăm că președinta Maia Sandu, se află astăzi, 2 octombrie, într-o vizită de lucru în Finlanda. Șefa statului a fost primită, la Palatul Prezidențial de la Helsinki, de omologul său finlandez Alexander Stubb.
Oficialii au discutat despre relațiile bilaterale, securitatea europeană și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ulterior, în cadrul declarațiilor de presă, Maia Sandu a subliniat că „extinderea este una dintre cele mai inteligente investiții în securitate pe care Europa le poate face”. Totodată, șefa statului a propus un dialog structurat între Republica Moldova și Finlanda în domeniul reziliențe, subliniind că „avem multe de învățat de la Finlanda”.
Tot astăzi, președinții Maia Sandu și Alexander Stubb urmează să participe și la Forumul de Securitate de la Helsinki, care va reuni peste 350 de oficiali și experți din întreaga lume.







