VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Directorul CNAM: Lista medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate se extinde treptat

Tot mai multe medicamente și dispozitive medicale sunt compensate de stat. Directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, a prezentat în cadrul unui briefing de presă o informație cu privire la extinderea listei de medicamente și dispozitive medicale compensate și executarea contractelor cu prestatorii de servicii medicale în primele șase luni ale anului 2023.

Ion Dodon a declarat că pentru pacienții cu psoriazis a fost extinsă lista medicamentelor compensate cu cinci denumiri comune internaționale.

Aceste medicamente vor fi parțial compensate, însă cel puțin o denumire comercială care corespunde denumirii comune internaționale va fi accesată de către pacient gratuit. De asemenea, pacienții cu boala lupus eritematos sistemic vor beneficia de trei denumiri comune internaționale de medicamente compensate, exact după aceeași schemă. În ceea ce privește pacienții care necesită îngrijiri paliative, atât adulți, cât și copiii, vor avea acces la încă un medicament compensat – ibuprofen.

Directorul CNAM a menționat că au fost excluse anumite restricții pentru prescrierea medicamentului lercanidipinum și pentru medicamentul dapagliflozinul.

Astfel, a fost mărită rata de compensare de către CNAM, ceea ce semnifică reducerea cheltuielilor de buzunar ale pacientului și creșterea cheltuielilor din fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Preparatele respective vor putea fi prescrise pentru un cerc mult mai mare de pacienți de cât era până acum.

„Pentru prima dată în Republica Moldova vor fi compensate din fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală ace și seringi pentru administrarea insulinei. Rata de compensare pentru aceste dispozitive medicale este parțială, însă pacienții vor avea acces la cel puțin un tip de dispozitiv, de ac sau de seringă, în mod gratuit”, a declarat Ion Dodon, citat de IPN.

O altă noutate este că persoanele care au nevoie de pungi colostomice și urostomice vor beneficia de o gamă extinsă de dispozitive compensate. Nu vor fi doar două tipuri de stome, ci tocmai 11.

Potrivit directorului CNAM, acestea acoperă toate necesitățile pacienților care au nevoie de asemenea dispozitive medicale. „Este o gamă foarte largă, pacienții având posibilitatea de a alege. Există foarte multe tipuri de colostome care vor putea fi accesate fără nicio plată, celelalte posibil să fie cu anumite plăți suportate de către pacienți. Aceeași situație este și în ceea ce privește urostomele, dacă anterior aveam doar două poziții care erau compensate, acum numărul acesta a crescut cu 5 modele noi, de toate sunt 7”, a menționat Ion Dodon.

Cheltuielile pentru medicamentele compensate noi și pentru politicile noi adoptate sunt de 35 de milioane de lei pentru un an. În ceea ce privește dispozitivele, suma este de peste 24,3 milioane de lei.

CNAM a monitorizat executarea contractelor încheiate cu prestatorii de servicii medicale care oferă servicii persoanelor asigurate și, urmare a analizelor îndeplinirii volumelor contractuale pentru semestrul I al anului 2023, CNAM a luat decizia de a procura suplimentar servicii în cadrul programelor speciale spitalicești.

„1094 de cazuri tratate vor fi procurate suplimentar, ceea ce va costa bugetul CNAM peste 40 de milioane de lei; la capitolul chirurgie endovasculară, suplimentar vor fi procurate 144 de cazuri tratate în sumă de peste 8 milioane de lei; la capitolul cardiochirurgie, suplimentar vor fi procurate 45 de cazuri tratate în valoare de aproximativ 4,5 milioane de lei; cardiologie intervențională, 79 de cazuri tratate de peste 3 milioane de lei.

În ceea ce privește operațiile pentru protejarea aparatului locomotor, au fost procurate cu 206 cazuri mai mult decât erau procurate până acum, ceea ce va costa fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală peste 14 milioane de lei. În ceea ce privește programul special – treatment operator pentru cataractă, unde la fel avem listă de așteptare, în baza discuțiilor și ofertelor prezentate s-a decis alocare a peste 7 milioane de lei, ceea ce corespunde cu aproximativ 535 de cazuri tratate noi”, a precizat Ion Dodon.

Totodată, CNAM a alocat peste 4,3 milioane lei Institutului Oncologic pentru efectuarea serviciilor de radioterapie pentru pacienții cu maladii oncologice. Pentru pacienții care au nevoie de servicii de dializă a fost alocată suplimentar suma de peste 7 milioane de lei, fiind procurate peste 3500 de ședințe de dializă. De asemenea s-au alocat 1,2 milioane lei pentru alimentație și transport de la domiciliu și spre domiciliu pentru pacienții care suferă de tuberculoză și se tratează în regim de ambulator.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.