VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Sergiu Litvinenco: Integrarea europeană este un obiectiv strategic, de aceea ministerul Justiției va reuși să îndeplinească toate condițiile ce vizează instituția, astfel ca R. Moldova să adere la UE

Ministerul Justiției va îndeplini majoritatea condițiilor ce țin de instituția pe care o conduce, astfel ca autoritățile să înceapă negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de către Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.

„De exemplu, ceea ce ține de asigurarea completării cu membri a Consiliului Superior al Magistraturii, vom face tot posibilul ca până la finalul anului să avem un nou CSM completat cu toate cele 12 poziții – 6 din partea judecătorilor și 6 din partea societății civile. Așa și în raport cu toate condițiile. Sunt pași pe care i-a stabilit comisia, pe baza cărora noi am elaborat planul de măsuri pentru realizarea lor”, a menționat ministrul.

În context, Litvinenco a declarat că în prezent unele măsuri concrete sunt în proces de realizare, iar altele sunt aproape finalizate.

„Spre exemplu, legea condamnării în lipsă, legea confiscării extinse, urmează să lucrăm pe viitor cu privire la legea privind confiscarea non-penală în contextul deciziei Curții Constituționale, avansarea și accelerarea proceselor de investigație a unor infractori, finalitate în cazul mai multor dosare inițiate”, a specificat oficialul menționând că unele dintre aceste aspecte pe care trebuie să le îndeplinească Republica Moldova sunt indirect legate de competența Ministerului Justiției.

De asemenea, Sergiu Litvinenco a specificat că pre-vettingul și vettingul sunt metode care au menirea de a curăța sistemul, iar în prezent, eforturile sunt concentrate pe două dimensiuni: asigurarea condițiilor pentru accelerarea investigațiilor și condamnării persoanelor care au comis fărădelegi; și curățarea sistemului prin intermediul unor instrumente precum pre-vetting-ul, care ține de organele de autoadministrare, de cei care urmează să ia decizii în raport cu toți judecătorii și procurorii.

Totodată, ministrul Justiției a declarat că în prezent Procuratura nu mai este o instituție dependentă de clanurile oligarhice care îndeplinea doleanțele unor sau altor oligarhi, așa cum era anterior.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.