Oamenii legii au venit cu precizări după ce duminică, zeci de persoane au protestat în centrul Capitalei și au cerut demisia guvernării actuale.
Într-un comunicat remis presei, oamenii legii anunță că la protest au participat peste 2.100 de persoane.
Totodată, polițiștii subliniază că atât organizatorii, cât și participanții la manifestație au admis mai multe ilegalități, manifestate prin încălcarea activităților cotidiene și de business ale cetățenilor, blocarea traficului rutier pe trasee, ultragiere, agresiune și violență manifestată față de forțele de ordine.
Astfel, pe parcursul întrunirii au fost înregistrate 6 informații cu privire la infracțiuni și incidente, fiind documentate 77 de persoane, dintre ei 24 fiind minori.
De asemenea, Poliția califică cele patru alerte false cu bombă, efectuate de aceeași persoană, ca acțiuni de destabilizare, în scopul implicării forțelor polițienești suplimentare și tensionării situației.
”Organizatorii întrunirii și de această dată au manifestat lipsă de comunicare și conlucrare cu forțele de ordine și au admis nesubordonare la cerințele legale ale Poliției, inclusiv a prevederilor Legii cu privire la întruniri, fiind încălcată solicitarea primăriei de încetare a acțiunilor de protest, din cauza nerespectării prevederilor Declarației prealabile de către organizatori. Menționăm că, Poliția a inițiat mai multe proceduri pe faptul blocării traficului rutier pe 5 drumuri naționale, unde oamenii legii au intervenit la deblocarea traseelor pentru autospecialele cu regim prioritar de circulație; dar și pentru ignorarea cerințelor legale ale forțelor de ordine, manifestate prin comportament violent și agresiv față de polițiști, ultragiere și deteriorarea mijloacelor speciale din dotarea Poliției”, se precizează în comunicat.
Totodată, oamenii legii susțin că în timpul protestului, unii participanți au fost depistați cu arme (cuțite, pumnale, etc.), obiecte explozive și substanțe sau obiecte ce pot pune în pericol viața sau sănătatea oamenilor.
”Acțiunile organizatorilor și participanților la întrunire manifestate prin agresiune și nerespecarea legii, forțarea cordonului de polițiști și ultragierea oamenilor legii au condus la incidente soldate cu pagube materiale. În acest sens, vă informăm, că fiecare încălcare a legislației a fost documentată și va fi sancționată conform Codului Contravențional sau Penal”, mai subliniază Poliția.
Reamintim că zeci de persoane au venit în Capitală pentru a participa la protestul organizat de Mișcarea Pentru Popor. Cetățenii au insistat în continuare ca guvernarea să achite integral facturile pentru lunile de iarnă.