R. Moldova se pregătește să importe gaz românesc din Neptun Deep

Republica Moldova ar putea începe importurile de gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră în toamna anului 2027. Declarația a fost făcută astăzi de premierul Vasile Tofan în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său de la București, Luca Niculescu.

Potrivit șefului Guvernului de la Chișinău, exploatarea gazelor din Marea Neagră ar urma să înceapă în vara anului viitor, iar Republica Moldova ar putea beneficia de aceste resurse începând din toamnă.

- Advertisement -

„România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Acum, odată cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla, România va deveni cel mai mare producător de gaz natural din Europa și sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru intern de gaz care va fi adus din Neptun Deep pentru beneficiile consumatorilor noștri. Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici, și este un parteneriat care este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru cetățenii din Republica Moldova. Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare, deci începând cu toamna viitoare, când intrăm în anul gazier, vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Menționăm că Neptun Deep este unul dintre cele mai importante proiecte de exploatare a gazelor naturale din România. Proiectul este dezvoltat în sectorul românesc al Mării Negre de companiile OMV Petrom și Romgaz, iar primele livrări de gaze în sistemul național de transport sunt estimate pentru prima jumătate a anului 2027.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.