L-am visat pe Dodon. Cu pete de funingine pe fața îmbujorată, el ședea pe o buturugă în fața șemineului aruncând în gura nesățioasă conținutul cutiilor de carton pe care le tot căra din subsol soția sa oftând și bocind ca la priveghi.
Flăcările mistuiau alene teancurile de hârtii. Cel mai greu se carbonizau scrisorile de gratitudine și cărțile poștale tipărite pe hârtie cretată și lăcuite în trei straturi cu gelatină anti ultraviolet. Ca să grăbească arderea Dodon pornea uscătorul de păr pe care soția sa l-a primit cadou de la Valentina Matvienco și din cauza asta îl ținea la icoane folosindu-l numai în ziua de 9 mai.
Ex-președintele de onoare al socialiștilor se uita printre lacrimi la semnăturile lui Putin, Medvedev, Patrușev, Ceaika, Lukașenko care se transformau în fluturi negri luându-și zborul spre horn. Dodon a adunat aceste relicve inestimabile de-a lungul anilor având de gând să le lase prin testament feciorilor, iar câteva, cele mai de preț, să le doneze Muzeului de istorie de la Tiraspol.
La Chișinău nu are cine să le aprecieze la justa valoare, se gândea Igor-Nikalaici în serile lungi de iarnă când dezlega șnurul de la mapa din piele de vițel cu cele mai valoroase documente. Printre ele invitațiile la inaugurările președintelui Putin și un bilețel mototolit semnat de Baba Lisaveta de la Etulia cu trei cuvinte laconice ca alicele de doborât mistreți – NU TE BĂGA!..
Niciodată nu a avut curajul să arunce în foc biletul providențial și nici să recunoască în public adevărata prorocire a babei de la Etulia, prorocire pe care nu doar că o ignorase, dar a și întors-o pe dos. Și iată-mă culegând furtuna, declama teatral Igor Dodon în fața șemineului, exact ca regele Lear. Ba nu, ca baba hrăpăreață din povestea lui Pușkin despre peștișorul de aur, a intervenit consoarta …
Deșteptătorul m-a împiedicat să văd visul până la capăt. De atunci mă chinuie o singură întrebare – oare a reușit să arboreze la poartă bicolorul ucrainean înainte să audă bătăi insistente la ușă?
