Calea Ferată din Moldova achită câte un milion de lei pe zi Serviciului Fiscal de Stat. Despre aceasta anunță șeful întreprinderii, Oleg Tofilat.
În cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, șeful CFM a menționat că la venirea sa în funcție deficitul fondului de rulment al CFM era de aproximativ 300 de milioane de lei, iar în prezent acesta constituie 150 de milioane de lei.
”Asta constituie aproximativ 8 luni de încasări, deci trebuia să lucrăm 8 luni și să nu achităm nimic numai ca să acoperim diferența dintre plățile scadente la zi și resursele disponibile la zi. Astăzi, această cifră ar fi undeva vreo 150 de milioane, pentru că ea diferă zi de zi și asta ar însemna vreo 5-6 săptămâni de încasări, adică de la 8 luni am ajuns la ceva mai mult de o lună. E clar că este o poziție mult mai bună decât era acum 20 de luni, dar oricum e o situație dificilă în continuare, soluții avem, încetișor ne mișcăm spre mai bine, dar nu este ușor lună de lună. Și trebuie să atenționez că, în afară de restanțe, noi avem cheltuielile curente. Deci la început de fiecare lună, noi știm bine că avem de achitat câte un milion pe zi la fisc, în bugetul de stat cam cu atâta contribuie Calea Ferată, aproximativ 45 de milioane de lei pentru salarii, aproximativ 25-30 de milioane de lei pe combustibil și alte chestiuni. Toate acestea trebuie să le finanțăm din încasările care vin din luna care abia începe și fiecare lună ne aruncă multe surprize, pentru că, de fapt, Calea Ferată reprezintă un întreg sector feroviar și toate evenimentele care se întâmplă în țară și în lume ne afectează de o manieră sau alta; evenimente de tot felul – fie război, fie cataclisme naturale, fie accidente industriale, fie decizii politice de oprire a exporturilor sau sistarea tranziturilor ș.a. Așa că fiecare lună ne aduce surprize de tot neamul”, a declarat Oleg Tofilat.
Totodată, șeful CFM a subliniat că în anul 2022 operațiunile de import și export au scăzut considerabil.
”Nici măcar la jumătatea celor din 2021 nu au ajuns. Și asta este o problemă și o neplăcere”, a mai precizat Tofilat.