VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vadim Pistrinciuc despre reforma justiției: „E timpul să ne asumăm anumite derogări de la unele situații”

Atîta timp cât persoanele din domeniul justiției care iau decizii injuste nu sunt trase la răspundere, situația în domeniul respectiv nu se va schimba iar justiția nu va funcționa cum trebuie. Această opinie a fost exprimată de Vadim Pistrinciuc directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție”. Fostul deputat consideră că trebuie să fie declarată stare de urgență în domeniul justiției.

Vadim Pistrinciuc afirmă că, spre regret, în continuare sunt luate decizii greșite de către unii judecători și procurori din Republica Moldova iar numele acesora nu sunt făcute publice.

„Noi cerem foarte mult de la factorul politic care nu are prerogative în acest domeniu. Sunt atât de supărat că m-aș duce să protestez acolo unde se face injustiție.(…) Ce pățesc oamenii care dau decizii injuste? De câte ori se vehiculează numele persoanelor care dau decizii greșite? Trebuie să fie luate măsuri ca să avem rezultat și trebuie de intervenit. Trebuie să ni se spună cine sunt acești oameni care dau decizii greșite. Dacă nu se vor schimba lucrurile trebuie de declarat stare de urgență în justiție”, a declarat Pistrinciuc precizând că până nu va fi pusă presiune pe responsabili din sisitemul judecătoresc, situația din sistem nu se va schimba.

Potrivit lui Pistrinciuc, procesul de verificare a integrității candidați la principalele funcții din administrarea justiției din Republica Moldova, adică procesul de pre-vetting, este eficient și necesar dar va avea efect peste ani de zile.

„Procesul de pre-vetting va avea efect dar peste ani de zile deoarece acest proces durează. Acest lucru s-a văzut și la alte țări care au aplicat acest mecanism de verificare a integrității oamenilor din justiție. Însă nouă ne trebuie performanțe acum, fiindcă acest aspect ține de securitatea statului. (…) E timpul să ne asumăm anumite derogări de la „tot baletul acesta cu separarea puterilor în stat”, a spus Pistrinciuc.

Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategic a precizat că cetățenii țării doresc să trăiască civilizat dar „depindem de niște decizii arbitrare și de impunitatea unor oameni care doresc răul acestei țări”. În opinia sa, acest lucru afectează dezvoltarea R. Moldova din ultimii 20 de ani precum și viitorul țării.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.