VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dobânzile din depozitele bancare ar putea fi impozitate cu 12%: Explicațiile ministrului Finanțelor

Dobânzile din depozitele bancare ar putea fi impozitate cu 12% în anul 2023, comparativ cu 3% cât este în prezent. Prevederea se regăsește în proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul viitor, document care urmează să fie aprobat de Guvern și supus votului în Parlament.

Ministrul finanțelor, Dumitru Budeanschi, a explicat în cadrul emisiunii „Realitatea economică” de la Radio Moldova că noile modificări sunt necesare pentru asigurarea unei echității sociale. Potrivit oficialului, orice sursă de venit trebuie impozitată egal, iar banii obținuți în urma depozitelor bancare, la fel, sunt o sursă de venit.

Am venit cu această idee pornid de la principiul că indiferent de sursele de venit ele trebuie să aibă aceeași rată de impozitare. Noi avem un venit nou în cazul de față – dobânda, care revine capitalului depus la bancă. Dacă un om lucrează toată ziua, câștigă un salariu și plătește un impozit de 12%, de ce persoana care ține banii la bancă și are o sursă de venit în urma acestui fapt, de ce să nu plătească același impozit de 12%, dar doar 3%. Eu nu văd de ce un venit care se obține dintr-o altă sursă trebuie să fie importat atât de jos comparativ cu cel care vine în urma muncii”, a declarat Budeanschi.

Totodată, ministrul finanțelor a menționat că autoritățile sunt dispuse să analizeze acest procent de impozitare și să convină asupra unui impozit poate mai mic, însă nu mai puțin echitabil. Oficialul a precizat că în contextul creșterii inflației, persoanele care au avut depozite în lei la bănci au avut de câștigat.

Pentru a merge în direcția uniformizării și asigurării că veniturile din orice sursă sunt impozitate la fel, este nevoie de o astfel de măsură. Dar în același timp, avem câteva constrângeri legate de situația pieței financiare din Republica Moldova. Aceasta ne-ar spune în linii generale că ar trebui să venim cu o dobândă mai mică, poate nu 12%. Acum, când câștigurile sunt mari din dobânzi, este momentul să majorăm rata din acest venit, fiindcă sunt venituri mai mari și poți să impozitezi mai ușor. Atunci când veniturile sunt mai mici, impozitarea este o constrângere mai mare”, a declarat Dumitru Budeanschi.

De altă parte, Mariana Rufa, director executiv la Asociația Businessului European, a declarat în cadrul aceleiași emisiuni, că impozitarea cu 12% a veniturilor obținute din depozitele bancare va știrbi din încrederea cetățenilor în bănci, mai ales după criza de imagine pe care au avut-o instituțiile financiare în urma fraudei bancare.

În ultimii ani a crescut încrederea cetățenilor în depozitele financiar-bancare. S-a reușit să se consolideze încrederea în instituțiile financiare după fraudă bancară. Pe de altă parte, nu putem spune că avem o piață financiară dezvoltată în Republica Moldova. Dacă veniturile obținute în urma depozitelor bancare vor fi impozitate cu 12%, în loc de 3% cum este în prezent, atunci acest nu exclud faptul că oamenii își vor retrage banii. Noi contăm foarte mult pe înțelegerea situației de către autorități și că vom putea ajunge la un consens în vederea unui procent mai mic”, menționează Mariana Rufa, director executiv la Asociația Businessului European.

În replică, ministrul Dumitru Budeanschi a menționat că în urma acestei decizii nu vor avea de suferit oamenii care vor avea puțini bani în bănci, ci vor fi aduși în albia legalității persoanele care câștigă milioane de pe urma veniturilor la depozite.

Dumitru Budeanschi a mai declarat că acum este momentul potrivit pentru aplicarea acestui mecanism, întrucât veniturile populației care au depozite sunt mai mari, iar măsura este necesară pentru a asigura un regim de impozitare just și echitabil.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.