Expertul internațional Herman von Hebel își va continua activitatea în Comisia de evaluare externă a procurorilor, în pofida hotărârii Curții Constituționale din 15 octombrie. Precizările au fost făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a menționat că decizia Înaltei Curți nu are efect retroactiv.
Șeful Legislativului a declarat că autoritățile vor analiza motivarea hotărârii Curții Constituționale și vor modifica prevederile legale vizate.
Totodată, Igor Grosu a criticat opoziția pentru poziția exprimată anterior față de numirea expertului olandez în Comisia de evaluare externă a procurorilor. Potrivit acestuia, obiecțiile ar fi vizat inclusiv aspecte personale legate de expert.
„Vreau să vă mai aduc aminte încă o dată: unica pretenție a opoziției unite în Parlamentul Republicii Moldova, în special la expertul olandez, era la capitolul «cum bea el ceai». Și eu vreau să le aduc aminte și dumneavoastră, și celor care tare erau împotrivă, și să le transmit mesajul: nu încercați să negociați lucruri murdare în schimbul votului”, a spus Igor Grosu.
Șeful Legislativului a amintit că selectarea experților s-a făcut în baza propunerilor venite din partea partenerilor de dezvoltare, candidaturile fiind ulterior verificate și de autoritățile de la Chișinău.
El a mai remarcat că activitatea lui Herman von Hebel în evaluarea judecătorilor și procurorilor nu a generat obiecții, iar contestarea candidaturii sale de către opoziție ar fi avut la bază doar „motive politice”.
Menționăm că, la 15 octombrie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile legale care au permis reducerea numărului de voturi necesare pentru numirea de către Parlament a membrilor comisiilor de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei sesizări depuse de cinci deputați din opoziție.
Modificările legislative au fost adoptate în luna martie la propunerea deputaților PAS și au permis numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare externă a procurorilor cu votul a 53 de deputați.







