VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Putin: „Contractul dintre Gazprom și Moldovagaz privind livrările de gaze naturale a fost încheiat după condițiile R. Moldova”

Contractul dintre Gazprom și SA Moldovagaz privind livrările de gaze naturale a fost semnat după condițiile propuse de către partea moldovenească. Declarațiile au fost făcute de către liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în cadrul Clubului de Discuții Valdai, scrire Ria Novosti.

Putin a declarat că anul trecut, în 2021, într-o dispută dintre Gazprom și Moldova privind contractul de furnizare de gaze, s-a alăturat Chișinăului și l-a chemat pe șeful Gazprom, Alexei Miller, și i-ar fi sugerat să accepte condițiile moldovenești.

„Nu a fost cu adevărat de acord cu mine, dar mi-a ascultat părerea”, a spus liderul rus. La începutul lunii octombrie, Gazprom a amenințat că va rezilia contractul de gaze cu R. Moldova dacă țara continuă să-și încalce termenii.

„Partea moldovenească nu a fost de acord cu poziția Gazpromului și a insistat pe prețuri preferențiale. Gazpromul s-a încăpățânat. Apoi domnul Miller m-a contactat, mi-a zis poziția sa. Eu l-am rugat să meargă în întâmpinarea părții moldovenești, având în vedere posibilitățile financiare ale R. Moldova”, a spus Vladimir Putin.

Drept urmare, „Gazprom” a mers în întâmpinarea Guvernului Republicii Moldova, contractul fiind încheiat după condițiile Chișinăului.

Concernul rus Gazprom a anunțat, la începutul lunii octombrie, că va sista livrarea de gaze naturale R. Moldova, „în cazul încălcării obligațiunii privind achitarea gazului până la 20 octombrie 2022”. Reprezentanții companiei susțin că, „partea moldovenească încalcă în mod regulat prevederile contractului privind termenele de plată pentru gazul furnizat”, iar din acest motiv Gazprom are dreptul să rezilieze actualul contract în orice moment.

Pe 27 octombrie, R. Moldova și Bulgaria au semnat un contract de livrare a gazelor naturale prin intermediul rețelelor de transport de gaz ale „Bulgartransgaz”.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.