VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Acord final între Parlamentul European şi statele membre UE asupra renunţării la motoarele termice ale vehiculelor în 2035

Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord asupra unei legislaţii europene care prevede să nu se mai vândă vehicule noi cu motor termic la orizontul lui 2035, au anunţat negociatorii, relatează AFP.

„Tocmai am încheiat negocierile privind standardele CO2 ale maşinilor. (S-a ajuns la o) decizie istorică a UE în lupta împotriva modificărilor climatice, care confirmă definitiv obiectivul 100% vehicule cu zero emisii în 2035 care prevede etape intermediare în 2025 şi 2030”, a anunţat joi seara, într-un mesaj postat pe Twitter, eurodeputatul francez Pascal Canfin, preşedintele Comisiei mediului din PE.

„Avem un acord”, a anunţat, la rândul său, într-un mesaj postat pe Twitter, un purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe a Consiliului European.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.