VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Oleg Serebrian: „Actuala guvernare nu va accepta niciu model de federalizare, deoarece federalizarea ar însemna dispariția statului R Moldova”

Statutul de țară candidată pentru aderarea la UE modifică și schimbă discuțiile pe dosarul transnistrean, solicitând abordări noi. O spune vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian, în opinia căruia nu poate fi vorba despre federalizarea ţării, pentru că federalizarea ar însemna lichidarea statului Republica Moldova. Invitat la emisiunea „Puncte de reflecții” de la Vocea Basarabiei, demnitarul și-a exprimat regretul că Tiraspolul lansează declarații provocatoare, deși anterior părțile ar fi convenit pe diverse cale să păstreze dialogul și pacea în această perioadă tensionată.

„Cert este una. Atâta timp cât va fi această guvernare, un model de federalizare nu va fi acceptat. Este un element pe care l-au împărtășit și guvernările anterioare, existâand un fel de consens la nivel național. Ne amintim de anul 2003, votul din 2005. O federație presupune modificarea funcționării statului. Asta ar însemna faptul că noi punem sub semnul întrebării, în procesul de negocieri, Republica Moldova în totalitate. Or ceea ce discutăm noi în procesul de negociere este statul regiunii de Est a țării, nu statutul Republicii Moldova. Statutul țării, modul de funcționare a acestei țări nu se pune în discuție, pentru că asta înseamnă că punem sub semnul întrebării perspectiva de integrare europeană, interesul național, existența acestei țări.”

Vicepremierul Oleg Serebrian a mai declarat pentru Vocea Basarabiei că autoritățile vor elabora un proiect al statutului juridic special al regiunii bazat pe suveranitatea şi integritatea teritorială a R. Moldova.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.