Formatul de reglementare transnistreană 5+2 trebuie îngropat prin tăcere și neconvocare. Opinia aparține politologului Vladimir Socor, potrivit căruia în locul formatului 5+2 ar trebui intensificat formatul 1+1 (Chișinău și Tiraspol) care este mai eficient în menținerea stabilității pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit expertului, un stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană nu-și mai poate coordona acțiunile de politică internă și externă cu Rusia.
Expertul Vladimir Socor califică formatul de negocieri 5+2 drept unul defunct care nu poate contribui la soluționarea diferendului transnistrean prin identificarea unui statut special regiunii separatiste. Vladimir Socor spune că stabilitatea pe ambele maluri ale Nistrului poate fi asigurată printr-o cooperare eficientă între Chișinău și Tiraspol, fără ingerințele Rusiei.
„O țară care a obținut statut de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, prin definiție, nu poate să-și negocieze aranjamentele sale interne și externe cu Rusia. Este o incompatibilitate totală. Chișinăul acum nu mai discută despre formatul 5+2 și statutul special, Chișinăul nu mai pronunță aceste cuvinte, după ce le-a pronunțat timp de 29 de ani și a greșit. Formatul 5+2 trebuie îngropat prin tăcere și prin neconvocare. În locul lui există deja un format 1+1 între Chișinău și Tiraspol, un format mult mai eficient în stabilizarea situației. Conducerea de la Tiraspol nu are niciun interes în a fi târâtă de către Rusia în conflict”, a spus Vladimir Socor în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei citat de IPN.
Potrivit expertului, de la izbucnirea războiului din Ucraina, conducerea de la Tiraspolul are un ton împăciuitor în raport cu autoritățile constituționale de la Chișinău. De asemenea, odată cu decizia Naftogaz Ucraina de a stopa tranzitul de gaz rusesc, din decembrie 2024, influența Kremlinului asupra regiunii transnistrene se va diminua treptat.
„Conducerea de la Tiraspol dorește stabilitate și libertate de mișcare pentru business-ul din regiune și de pe această bază Tiraspolul discută cu Chișinăul. Conducătorii de la Tiraspol sunt mult mai militanți și mai radicali când discută cu Chișinăul în prezența rușilor. Ajutorul Rusiei pentru regiunea transnistreană e din ce în ce mai mic. Rusia nu mai are legătură directă cu regiunea transnistreană. Rusia oferă gaz gratuit regiunii, dar Ucraina aproape sigur va înceta tranzitul de gaz rusesc din decembrie 2024”, a mai spus politologul Vladimir Socor.
Formatul de negocieri 5+2 include Chișinăul și Tiraspolul drept părți implicate în conflict. OSCE, Federația Rusă și Ucraina au statut de mediatori, iar Uniunea Europeană și SUA au statut de observatori. De la declanșarea războiului din Ucraina acest format de negocieri este blocat.