VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, incluși în lista de sancțiuni a SUA: Toate activele lor, blocate

Ex-liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, și liderul Partidului Șor, Ilan Șor, au fost incluși în lista de sancțiuni a SUA. Despre aceasta a anunțat ambasadorul SUA în R. Moldova, Kent D. Logsdon în cadrul unui briefing.

”Astăzi anunțăm o nouă etapă în lupta contra corupției și sprijinul nostru pentru poporul R. Moldova. Cu doar câteva clipe în urmă, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat sancțiuni împotriva a doi oligarhi moldoveni: Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor și a mai multor persoane din anturajul acestora pentru acțiuni legate de corupție sistemică și interferență în alegeri susținută de Kremlin. Asta înseamnă că orice active și interese aflate în proprietatea acestora, aflate în SUA, sunt blocate”, a declarat ambasadorul.

Potrivit ambasadorului, pe lista persoanelor asupra cărora SUA a impus astăzi sancțiuni figurează și soția lui Ilan Șor, Sara Șor, cunoscută publicului cu numele interpreta Jasmin.

Domnul Ilan Șor, soția sa, Sara Șor, Partidul Șor și câteva entități ruse sunt sancționați conform ordinului executiv 140/24 care blochează activitatea persoanelor implicate în activități externe dăunătoare ale Guvernului Federației Ruse. Mai, exact se constată că aceste persoane și entități s-au implicat în procesul electoral în R. Moldova în interesul Guvernului Federației Ruse.

Vlad Plahotniuc este sancționat în baza ordinului executiv 138/18 care are la bază și pune în aplicare Legea Magnițki pentru rolul lui semnificativ în corupția din R. Moldova. Mituirea forțelor de ordine de către Plahotniuc pentru a menține loialitatea și a asigura un control mai mare în anul 2018 reflectă eforturile sale de a captura și corupe instituțiile judiciare și de aplicare a legii în R. Moldova folosindu-se de averea și influența sa politică”, a mai subliniat ambasadorul.

Fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, care a plecat din R. Moldova în iunie 2019, este vizat într-un nou dosar penal privind frauda bancară.

În ianuarie curent Procuratura Anticorupție anunța că Vladimir Plahotniuc este acuzat de un nou episod legat de frauda bancară, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare, după cum urmează: Crearea și conducerea unei organizații criminale (art.284 din Codul penal), Escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și Spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari (art.243 alin.(3) din Codul penal).

Citește și: Magistrații francezi au aplicat sechestru asupra unui imobil deținut de ex-liderul PDM Vladimir Plahotniuc, în valoare de peste 83 de milioane lei

În 2017, Șor a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru escrocherie şi splălare de bani.

În 2019, la scurt timp ce Partidul Democrat din Moldova a cedat puterea și a trecut în opoziție, Șor a părăsit ilegal teritoriul R. Moldova. Tot în 2019, deputatul Șor a fost lipsit de imunitate parlamentară.

Pe numele lui Șor există şi o cerere de extrădare, care se este încă în proces de examinare.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.