VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri

Creștinii ortodocși au intrat în ultima zi de vineri dinaintea Paștelui și din Postul Mare, cunoscută și ca Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă. Conform credinței creștine, în această zi a avut loc răstignirea lui Iisus Hristos și moartea lui pentru salvarea oamenilor de păcate.

Vinerea Mare face parte din cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite „Triduum Sacrum”, din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. În această zi, creștinii țin post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă. Este o zi de doliu pentru creştinătate marcată de post sever şi rugăciune, iar bisericile nu oficiază Sfânta Liturghie. 

Potrivit tainelor bisericeşti, vineri seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Apoi se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf, semn al celor trei zile petrecute de Iisus Hristos în mormânt. După slujbă, Sfântul Epitaf este așezat pe masa din altar, unde rămâne până la Înălțare. 

În Vinerea Mare, oamenii merg la biserică pentru a se închina şi pentru a trece pe sub masă. Se spune că cine face acest lucru o să fie ferit de rele tot anul.

În popor se crede că dacă ploua în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu, anul nu va fi roditor.

Potrivit tradiții populare, postul negru ținut în Vinerea Mare este bun pentru vindecarea bolilor.

În ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi, pentru că nu vor rodi. Femeile nu au voie să coacă, sa coasă sau să spele rufe și nici să gătească bucate pentru Paște.

În Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oțetul, deoarece pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.


Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.