VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Pompierii moldoveni, misiune în Turcia: Un băiețel în vârstă de 3 ani a fost scos în viață de sub ruine

Echipa salvatorilor moldoveni plecați în misiune au salvat un băiat în vârstă de trei ani de sub ruinele unui bloc pus la pământ de cutremurul devastator produs luni dimineață, în Turcia.

Potrivit IGSU, copilul a fost recuperat în siguranță, după ce echipajul de specialiști a reușit să-l găsească sub dărâmături.

Micuțul a fost prins sub ruine timp de patru zile. Salvatorii au utilizat mijloace specializate de căutare, iar după ce au stabilit că acesta se află blocat în construcția puternic avariată au reușit să-l scoată viu și nevătămat. Copilul a fost ridicat în brațe și pus pe o targă pentru ca medicii să-i poată acorda asistența necesară. Cel mai probabil, copilul a fost protejat în timpul dezastrului de una dintre rude, care din păcate a fost găsită fără suflare sub dărâmături, alături de cel mic”, anunță IGSU.

Amintim, că echipa de salvatori din Republica Moldova a început misiunea de căutare – salvare în această dimineață după ce li s-a atribuit sectoare de intervenție în cea mai afectată zonă de seism în provincia Hatay, Turcia.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.