VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Percheziții în două penitenciare, într-un dosar ce vizează o organizație criminală

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, de comun cu procurorii PCCOCS au desfășurat luni, 5 iunie, 13 percheziții la Penitenciarul nr.9 Pruncul, și două locații din Chișinău, într-un dosar pornit pe faptul creării și conducerii unei organizații criminale.

Oamenii legii susțin că la fața locului, au fost depistate obiecte și substanțe interzise precum droguri de tip hașiș, marijuana și stupefiante comprimate,  telefoane mobile și accesorii de folosire a lor, precum și dispozitive electronice de stocare a informației și cartele bancare.

Cei vizați sunt 11 deținuți din Penitenciarul nr.9 „Pruncul” cu vârste cuprinse între 28 și 50 de ani, condamnați pentru diverse genuri de infracțiuni (omor, vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, tâlhărie, jaf, trafic ilicit de droguri în proporții deosebit de mari, escrocherie). Pentru crimele comise anterior, figuranții au fost condamnați la ani grei de detenție în penitenciare de tip închis pe termene cuprinse între 5 și 15 ani.

În penitenciar, aceștia aveau roluri de supraveghetori ale diferitor sectoare ale acestuia, inclusiv în cantină, izolatorul disciplinar, blocuri locative, dar și în camera de întrevederi și pentru desfășurarea jocurilor de hazard.

Investigațiile continuă, timp în care cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.