VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Igor Boțan: E încântător că autoritățile au reușit să se agațe…

Se încheie un an pe care ni-l dorim cât mai curând plecat, dar să cedeze sigur că unui an mai bun. E o urare ca niciodată valabilă, pentru căvrem să se termine războiul într-un mod victorios, cu cât mai puține victime, vrem să depășim crizele care se țin lanț și, mai ales, toată lumea să învețe din ceea ce a pățit urât Republica Moldova din varii motive, inclusiv cei care contestă guvernarea, că e una să strigi „Jos!”, dar e cu totul altceva să propui soluții mai bune decât cele contestate. Și astăzi facem un tradițional bilanț al anului cu Igor Boțan, ne-am mutat de la Europa Liberă la Vocea Basarabiei.

Vocea Basarabiei: Igor Boțan, iarăși, trăsăturile principale, dacă ar fi să facem radiografia anului 2022, an care prin această simetrie ne sugera că o să fie unul de axă, de ecuator. O să ne ducem după ‘22 spre ‘23 într-o schimbare mai bună sau, dimpotrivă, ne coborâm?

Igor Boțan: Anul 2022 este al treilea an de criză. Am avut doi ani de criză sanitară și anul 2022 este anul crizei de securitate în regiune și această criză de securitate a atras după sine alte câteva crize foarte-foarte periculoase pentru Republica Moldova. Mă refer, în primul rând, la criza energetică, care a general criza social-economică, proteste, nemulțumiri ale oamenilor, dar trebuie să recunoaștem că orice criză oferă și oportunități.

Vocea Basarabiei: Un coleg de-al nostru, Alexandru Canțîr, obișnuia să spună că furnicile suferă, indiferent dacă elefanții se iubesc sau se bat. Noi suntem furnica, care suferă din cauza bătăliei elefanților?

Igor Boțan: Noi putem fi beneficiari ai acestor crize…

Vocea Basarabiei: Dacă nu ne vor strivi elefanții.

Igor Boțan: Da, dacă elefanții nu ne vor strivi, este adevărat, pentru că, așa cum spuneam, orice medalie are partea de revers, iar partea de revers a acestei crize de securitate în centrul Europei este că, în sfârșit, Uniunea Europeană și Occidentul au înțeles că a lăsa o zonă gri între Rusia și Uniunea Europeană este o greșeală, pentru că această zonă gri va fi contestată întotdeauna de către Federația Rusă, așa cum a făcut-o în cazul cu Ucraina, cu Georgia, cu Republica Moldova, iar aceste contestări ale zonei gri au dus la un război fierbinte care, iată, pretinde să refacă întreaga arhitectură de securitate.

Vocea Basarabiei: Aici vreau să fac o paranteză. În culise se vorbea în termeni nu neapărat politicoși că Republica Moldova, eventual, cu Ucraina face parte dintr-un fel de cordon sanitar. Adică doar să dea cu dezinfectant și detergent, dar nu neapărat să aparțină Europei Republica Moldova și Ucraina. Acum, Moldova, mai ales, care s-a pomenit în tartina asta răsăriteano-occidentală a devenit, într-adevăr, mai importantă și trebuie neapărat să fie atrasă pe orbita europeană, s-a depășit faza cordonului sanitar?

Igor Boțan: Părerea mea este că s-a depășit, depinde acum de noi, cei din Republica Moldova, ce facem, pentru că statutul de țară candidată a fost o soluție pe care Uniunea Europeană a pregătit-o pentru ceea ce era zona gri, cordonul sanitar, dämpfen între Rusia și Uniunea Europeană. Și noi am văzut reacțiile uimitoare ale cancelariilor occidentale, de exemplu, cea de la Paris și cea de la Berlin. Cancelarul Scholz de trei ori, îmi amintesc eu, doar în toamna curentă a vorbit despre determinarea Uniunii Europene de a ajuta Republica Moldova și Ucraina să ajungă țări membre. Deci, astfel de lucruri nu se spun pur și simplu așa, din punctul meu de vedere, dar contează ce facem noi aici, în Republica Moldova, cât de repede pregătim țara ca să fie eligibilă de a deveni parte a Uniunii Europene.

Vocea Basarabiei: Povestea cunoscută cu țara piticilor, unde a ajuns Gulliver, cât era el de mare, oricum piticii au reușit să-l lege cu milioane de ațe și să-l imobilizeze. În sensul acesta, guvernarea proeuropeană este suficient de puternică, ca să scape de aceste mici ațe legate de niște pitici politici, care vor s-o țină ancorată în spațiul acesta răsăritean?

Igor Boțan: Această guvernare a Partidului Acțiune și Solidaritate, trebuie să recunoaștem, nu este cea mai competentă, dar, spre deosebire de alte guvernări, această guvernare are un pivot și manifestă voință, iar dna președintă Maia Sandu, pentru a depăși captivitatea piticilor, cum le ziceți dvs., este ajutată și vedem și lucruri simbolice, care s-au întâmplat în ultimele săptămâni, care ne demonstrează că suportul, credibilitatea că ea poate deveni liderul politic care apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană, deci, acest rol al Domniei Sale este cumva susținut, și susținut foarte-foarte puternic.

Vocea Basarabiei: Vreau să mă întorc la ceea ce ați spus dvs., că guvernarea nu este cea mai competentă. Nu sunteți o persoană care să aruncați pur și simplu niște cuvinte, așa cum procedează, de exemplu, niște protestatari sau pseudo- protestatari atunci când strigă în stradă. Ce anume le reproșați, trecând în revistă anul 2022? Ce nu face guvernarea așa cum ar fi trebuit să facă, pornind de la crize, pornind de la mijloacele pe termen lung, dar, mai ales, pe termen scurt?

Igor Boțan: Eu mi-am format o părere despre PAS încă anul trecut, imediat după alegerile parlamentare. Există în Republica Moldova o anumită stare de fapt, e o țară mică, care are nevoie de competență în guvernare. PAS-ul este un partid foarte tânăr, a fost constituit abia în 2016, fără experiență de guvernare, care a reușit să convingă cetățenii să fie susținut și, imediat ce a obținut această susținere, a nimerit într-o situație de criză. Deci, ceea ce îi reproșez eu PAS-ului este că în astfel de circumstanțe ar trebui să iasă din găoacea ermetică, în care s-a postat cu bună știință, deliberat, și să caute suport în fața altor partide proeuropene din Republica Moldova, care au ceva experiență sau care au, cel puțin, câțiva oameni care sunt competenți și care pot fi de mare utilitate pentru a da vigoare acestei formațiuni.

Vocea Basarabiei: Nu sunt avocatul PAS-ului, dar ei spun așa: „Eu i-am dat portmoneul lui Boțan, pentru că am încredere într-însul. Până trag o fugă eu să văd cât îi brânza și să-mi cumpăr brânză, i-am dat lui Boțan portmoneul, știu că el n-o să mă fure, știu că este un om onest”, așa zice PAS-ul, pentru că alianțele, coalițiile, de fapt, dăunează, în primul rând, Republicii Moldova. E un argument care ține?

Igor Boțan: Într-o anumită măsură ține, acolo unde există tradiții. Noi ne raportăm la Europa, la Statele Unite, uitând că aceste țări din Europa, din America de Nord au trecut, au o istorie, au o viață intensă partinică, de exemplu, Marea Britanie și Statele Unite de aproape 200 de ani. Partidele acolo au memorie instituțională, partidele de acolo pot trece în revistă greutățile pe care au reușit în trecut să le depășească și să tragă concluzii. PAS-ul nu are o astfel de istorie.

Vocea Basarabiei: Adică, experiență nu are? Când ați spus competență”, aveați în vedere mai curând experiență de guvernare?

Igor Boțan: Experiență, da, cei care au trecut… S-ar putea ca peste un an-doi PAS-ul să fie cea mai competentă echipă din Republica Moldova, pentru că au trecut prin câteva crize foarte dure, concentrate și s-ar putea să aibă cea mai bună…

Vocea Basarabiei: Dar când spuneți competență, eu mă gândesc, în primul rând, la soluții anapoda sau, dimpotrivă, reușite. Să luăm exemplul compensațiilor. Ei ne dau cifra asta – 5 miliarde de lei – da? 5 miliarde n-a mai dat nimeni. Și atunci asta o fac de nevoie, ca să nu-i ridice în furci populația. Ar putea să facă altfel?

Igor Boțan: O fac de nevoie…

Vocea Basarabiei: Să admitem că dvs. sunteți ministru la PAS și decideți – Budianschi, să dau felia asta la investiții sau s-o dau la compensații, ca să nu mă mănânce de viu?

Igor Boțan: În privința compensațiilor, dimpotrivă, vreau să vă spun că a fost o soluție relativ bună. Problema e că ei au recunoscut că soluția de anul trecut a fost una egalitaristă, dacă putem spune așa, de compensații au profitat toți – și cei care pot să-și permită să achite un preț mai înalt pentru serviciile foarte importante iarna, mă refer la căldură, energie electrică.

Vocea Basarabiei: Și asta are o explicație, că nu au putut rapid să-i identifice pe cei mai săraci și să-i separe de cei mai bogați.

Igor Boțan: Exact.

Dar trebuie să recunoaștem că formula pe care au dibuit-o și o realizează în prezent a fost găsită cu suportul organismelor internaționale, inclusiv cu UNDP-ul aici, în Republica Moldova, cu găsirea banilor în Occident, împrumuturi, granturi ș.a.m.d.

Deci, ei progresează, dar părerea mea, și eu insist asupra acesteia, că într-o țară mică, totuși, lucrurile trebuie privite nu din găoacea ermetică în care te-ai închis, nu ai încredere în nimeni, ci discuți, atragi oameni, pentru că sunt oameni în partidele proeuropene care pot fi de mare utilitate pentru PAS.

Vocea Basarabiei: De exemplu, Slusari trebuia să ajungă în guvern?

Igor Boțan: Nu aș vrea să dau nume.

Vocea Basarabiei: Nu, eu dau ca un exemplu…

Igor Boțan: În Platforma DA sunt cu certitudine 4-5 oameni, poate chiar mai mulți care pot fi foarte-foarte utili în diferite ipostaze la guvernare. Sau să luăm același partid nou-creat – CUB –, al cărui lider s-a desprins din Blocul ACUM și în prezent construiește o echipă care poate fi una promițătoare pentru Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: Să vedem, dar iată relația cu Andrei Năstase, personal am impresia că uneori duce spre o vendetă, spre o ranchiună de asta care, de fapt, împiedică colaborarea politică?

Igor Boțan: Cred că da…

Vocea Basarabiei: Și nu neapărat dintr-o parte anume o văd.

Igor Boțan: Eu am fost pe Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”…

Vocea Basarabiei: Platforma DA o cunoașteți din interior.

Igor Boțan: Prefer să mă abțin de la comentarea relațiilor.

Vocea Basarabiei: Am înțeles. La fel n-am să vă las să comentați perspectiva CUB-ului, pentru că și dvs. ați pus umărul la apariția lui.

Igor Boțan: Eu am fost pe platforma civică, este important.

Deci, eu de fiecare dată răspund pozitiv la îndemnurile de a participa pe platforme civice pentru atingerea anumitor scopuri. Atâta timp cât aceste formațiuni se mențin în cadrul, hai să-i spunem așa, non-politic, civic, da, eu particip la astfel de platforme și s-ar putea și pe viitor să particip.

Imediat cum cei care au constituit aceste platforme iau decizii să intre în competiții politice, eu mă detașez de astfel de platforme.

Vocea Basarabiei: Dvs. sunteți subiectiv și în relația cu Igor Munteanu, pentru că, dacă îmi amintesc bine, ați participat împreună la constituirea, în general, a „Viitorului”, IFES, Dorin Tudoran, care a adus democrația ș.a.m.d.

Igor Boțan: Exact.

Vocea Basarabiei: Deci, aveți o vechime de muncă pe domeniul dezvoltării instituției democratice impunătoare?

Igor Boțan: Este adevărat, dar, pentru că ați adus vorba despre CUB și Igor Munteanu pot spune că Igor Munteanu este o personalitate, nu mă tem să spun asta, care, dacă își propune un scop, este atât de perseverent că reușește de cele mai multe ori să-și atingă scopurile, de aceea, mă rog, dacă a fost decizia echipei, unui nucleu din CUB să constituie o formațiune politică, atunci eu mă detașez, pentru că acesta este principiul meu, dar am speranță că o astfel de garnitură ar putea să fie de mare utilitate pentru Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: El s-ar putea să fie exact pe un pol de atracție pentru cei decepționați, dar proeuropeni, care trebuie să aibă un liman, trebuie să aibă o barcă în care să urce, nu?

Igor Boțan: Exact acesta a fost scopul atunci când a fost constituită Platforma ACUM, a fost o idee referitoare la faptul că cei care susțin vectorul european, dar se regăsesc cumva în afara partidului actual de guvernare trebuie să se țină împreună pentru a pune umărul, pentru a ajuta la, hai să spunem așa, atragerea cât mai profundă, adâncă a Republicii Moldova în albia acestui traseu de integrare europeană.

Și, cel puțin, sper că partidele proeuropene din Republica Moldova înțeleg că nu trebuie să se dușmănească, că trebuie să aibă o atitudine critică, trebuie să dezbată lucrurile, problemele cu care se confruntă societatea și guvernarea și să propună soluții de alternativă, dar eu cred că oricum aceste partide proeuropene de opoziție nu trebuie în niciun caz să fie indulgente față de PAS, contează vectorul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Așa cum spuneam, dna președintă, iată, se bucură de această încredere, vedem, înțelegem cât de mult contează această încredere din partea partenerilor de dezvoltare, dar toată lumea trebuie să fie conștientă că există loc pentru mai bine în guvernarea Republicii Moldova și aducerea acesteia la momentul, la punctul când se încep negocierile de aderare.

Vocea Basarabiei: Noi am intrat oarecum din culise în discuție și nu regret, pentru că asta îmi permite să vă întreb și despre unioniști, de exemplu, Maiei Sandu, PAS-ului i s-a reproșat că nu este suficient de pro-unionistă, nu este suficient de româncă ș.a.m.d. și asta a dat apă la moară celor care o îndepărtează sau se detașează de ea. În sensul acesta, ce s-a întâmplat cu unionismul pe parcursul anului 2022, mai ales uitându-ne și la activiștii unioniști care au fost, mă rog, asimilați de AUR, astăzi ei sunt cei mai vocali, ei sunt purtătorii de flamură unionistă, ca și cum au rămas în umbră cei moderați sau de cursă lungă.

Igor Boțan: Când vorbim despre unionism în anul 2022, trebuie să delimităm lucrurile. Deci, dacă ne uităm la sondajele de opinie, în condiții de criză de securitate, hai să spunem așa, curentul unionist, nu mă refer la lideri aici, probabil s-a consolidat, pentru că vedem din sondajele de opinie că aproape peste o treime din cetățenii Republicii Moldova în mod stabil ar pleda pentru Unirea cu România, dacă ar exista circumstanțe favorabile în acest sens, adică…

Vocea Basarabiei: Întrebare, că sunteți aproape de barometru și de sondaje, asta se explică prin faptul că în România sunt trupe americane și Deveselu, și acolo e o bucată de umbrelă sub care s-ar ascunde moldovenii?

Igor Boțan: În linii mari – da. Eu aș zice în felul următor: România și-a rezolvat problemele strategice, se regăsește sub umbrela NATO, deci, din punct de vedere de securitate, lucrurile sunt OK mai mult sau mai puțin, pentru că oricum România este țară la Marea Neagră și vedem ce și-a permis Rusia să facă în Marea Neagră de-a lungul acestui an. În al doilea rând, standardul de viață în România este de 2-3, poate chiar de mai multe ori mai înalt decât aici, în Republica Moldova, și oamenii încetul cu încetul consimt că România poate fi o soluție foarte-foarte bună pentru Republica Moldova, dacă în continuare acest spațiu în care ne regăsim noi, cum l-ați numit dvs., spațiu de dämpfen, tampon…

Vocea Basarabiei: Am citat, e ofensator, dar…

Igor Boțan: Da, OK. E ofensator, da. Și acest lucru contează foarte mult, dacă ne referim la percepții. În ceea ce privește…

Vocea Basarabiei: Deci, răul cu binele lui, insecuritatea i-a determinat pe unii oameni să deschidă ochii, să înțeleagă că ar fi mai bine sub umbrela NATO în România decât într-un stat nerealizat?

Igor Boțan: Da, și încă un lucru foarte important, cetățenii Republicii Moldova înțeleg cât de nocivă a fost propaganda antiromânească, care a dominat acest spațiu, începând cu aflarea acestei palme de pământ în cadrul Uniunii Sovietice și după destrămarea Uniunii Sovietice cât de nocivă a fost propaganda antiromânească aici, în Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: Pot să fac aici o paranteză, e mereu labirint, dar propaganda rusească, în special, și cea sovietică a exploatat foarte bine laitmotivul antisemitismului, Antonescu, lagărele de concentrare etc., etc. Și oarecum s-a descurcat antipropaganda cu acest subiect, pentru că pentru evrei e un subiect foarte sensibil și ei au dat anumit camerton în discuțiile astea.

Igor Boțan: Da, dar cred că intelectualitatea din Republica Moldova a fost destul de abilă, ca să explice cetățenilor că antisemitismul a existat în anumite circumstanțe, în rest, poporul Republicii Moldova este un popor creștin, iar civilizația noastră este de sorginte iudaico-creștină. Deci, evreii sunt cei care ne-au făcut acest cadou minunat care este Biblia. Eu cred că acest lucru este înțeles de către cetățenii Republicii Moldova, iar antisemitismul care a existat în perioada celui de-al doilea sau înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial a rămas o pagină tristă în istoria noastră.

Vocea Basarabiei: Ca și pogromul, istoria de la începutul sec. XX.

Igor Boțan: Da, și pogromul, numai că pogromul a avut loc în 1903 în Imperiul Rus, da, în orașul Chișinău, dar populația băștinașă, știm foarte bine…

Vocea Basarabiei: Alimentată de Ciornaia sotnea.

Igor Boțan: Da, ne amintim foarte bine și știm acest lucru chiar din lucrările lui Soljenițîn, apropo, Dvesti let vmeste, 200 de ani împreună poporul rus și poporul evreu, și pogromul care a avut loc aici, la Chișinău. Sperăm foarte mult, și am convingerea că această pagină foarte tristă, dramatică din istoria noastră a rămas în urmă, în istorie.

Vocea Basarabiei: Eu v-am întrebat, pentru că unii consideră în continuare că e mai bine să ascundem gunoiul sub preș. Eu, dimpotrivă, consider că trebuie să ne punem cenușă pe cap pentru a depăși și a-i transforma pe urmașii acelor evrei persecutați în adepți ai proeuropenismului moldovenesc.

Igor Boțan: Eu cred că acest lucru se întâmplă, pentru că concetățenii noștri de origine evreiască mi se pare că sunt integrați bine în Republica Moldova. Eu, cel puțin, în ultimii 20 de ani sau chiar de la destrămarea Uniunii Sovietice, nu prea îmi amintesc să fi avut noi aici scandaluri legate de atitudinea necorespunzătoare față de evrei.

Vocea Basarabiei: Dar odată cu moartea lui Magder, Teodor Magder, celebrul evreu vorbitor de limbă română și de multe alte limbi, sigur că s-a îngustat albia asta aproeuropenilor în mediul evreilor?

Igor Boțan: Eu citez întotdeauna Constituția elaborată de Conventul lui Giscard d’Estaing, Constituție care, din păcate, nu a fost adoptată, dar care este un document istoric, din punctul meu de vedere, foarte important, care pornește în preambul de la formula că civilizația europeană este civilizație iudaico-creștină. Punct. Asta trebuie să înțeleagă oricine își dorește foarte mult ca Republica Moldova să devină țară membră a Uniunii Europene.

Vocea Basarabiei: Da, și asta sigur Giscard d’Estaing țintea și în spanioli, care au avut o anumită atitudine, și în francezi etc., etc.

Igor Boțan: Da, noi știm, după ce a avut loc lupta de la Mossad, după ce evreii au fost împrăștiați în lume, ei, într-adevăr, s-au împrăștiat de-a lungul Mării Mediterane, da, au ajuns în Spania, după asta au ajuns în Olanda și știm cât de bine au fost tratați în Olanda, de exemplu, dar trebuie să recunoaștem că au avut de suferit foarte mult și au avut de suferit, din punctul meu de vedere, pe nedrept, pentru că marele cadou pe care ne l-au făcut ei – Biblia, trebuie apreciat și trebuie să avem în vedere că pe viitor ne putem dezvolta în cadrul acestei civilizații iudaico-creștine.

Vocea Basarabiei: Germania oferă un exemplu de pocăință și, repet, noi trebuie să luăm aminte și să nu încercăm să ascundem sub preș aceste evenimente tragice. (…)

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.