Astăzi vreau să vorbim despre populația Republicii Moldova, care în urmă cu 30 de ani s-a mutat – cu voia sau fără voia ei – într-un alt stat, pentru că ceea ce a fost Uniunea Sovietică a devenit Republica Moldova și, timp de 30 de ani, acești cetățeni au trebuit să fie reformatați, iarăși de bunăvoie, sub influența ideologiei, la îndemnul autorităților, motivați de propriile dorințe de a construi altceva decât statul în care au trăit. Și voi recurge la o parabolă cunoscută pentru dvs., pe care ați văzut-o, probabil, de mai multe ori în internet, în diferite variante. Ideea acestei parabole este că e foarte important ce pui într-un vas, pentru că, vezi Doamne, dacă umpli deodată borcanul cu niște bolovani, după aceea nu mai încap lucruri mai importante. Astăzi vorbim cu sociologul Vadim Pistrinciuc, exact cred că e tema dânsului și întrebarea este pentru dânsul, că un sociolog tocmai asta face – măsoară ce se pune în capul omului, ce conținut are cetățeanul în cap, astfel încât el să fie sau nu un bun cetățean; și cu istoricul Octavian Țîcu, cu parlamentarul Octavian Țîcu, cu luptătorul – și la propriu, și la figurat – Octavian Țîcu, care cred că a avut grijă, în primul rând, de conținutul dumnealui, pentru că nu este sportiv în accepțiunea clasică, pentru că sportivii sunt numai mușchi, dar Octavian Țîcu este mult gând și multe idei.
Vocea Basarabiei: Am pornit de la această parabolă ca să vă întreb: statul Republica Moldova atunci când a moștenit cetățenii de la Uniunea Sovietică, cu ce erau umpluți acei cetățeni și după aia cine, de fapt, a trebuit să schimbe compoziția, a făcut sau nu? Iar altă întrebare firească este: de fapt, cui aparține cetățeanul, căror instituții, care sunt instituțiile care au trebuit să-l transforme dintr-un cetățean al Uniunii Sovietice îndoctrinat într-un cetățean liber, care să exprime voința lui proprie într-un stat liberal, cu economie liberală, cu democrație? Vă rog, dl Pistrinciuc…
Vadim Pistrinciuc: Când s-a terminat Uniunea Sovietică, eu aveam 10 ani de zile, deci nu pot să spun din experiență proprie că îmi aduc aminte…
Vocea Basarabiei: Dar ați avut părinți care au participat…
Vadim Pistrinciuc: Da, am avut părinți, dar pot să vă spun, într-adevăr, făcând apel și la analiza socială, n-aș zice eu că chiar atât de îndoctrinat a fost, de fapt, noul cetățean al Republicii Moldova. Pe de altă parte, noi observăm că începând cu ‘88-‘89 au avut loc niște mișcări nu doar importante istoric, dar care denotă și un anumit comportament social, de emancipare a cetățenilor – Marea Adunare Națională, lupta pentru grafie latină și limba română, istorie. Deci, emanciparea aceasta națională denotă că cetățenii, și era o chestie de masă, nu era o chestie care să reprezinte doar un anumit grup…
Vocea Basarabiei: Asta era exact pete albe, pete negre…
Vadim Pistrinciuc: Pe de o parte, dorința de emancipare, dorința de libertate, ea exista în societate, dar pe de altă parte, într-un fel nepregătirea poate a societății sau a cetățeanului față de ceea ce este o țară liberă, economie de piață, în special pe partea economică cetățenii nu erau pregătiți, nu știau ce trebuie să facă. Nu toți, desigur, unii mai șmecheri au știut cred că mai repede și s-au adaptat. Cred că anii ‘90 din punct de vedere social pot fi descriși ca această contradicție – pe de o parte, dorința de emancipare ca parte a unei națiuni, nu cred că în primele zile toți își imaginau cum o să fie un stat independent. Era Mișcarea de Eliberare Națională, era și mișcarea unionistă foarte activă, mulți doreau Unirea în acele momente. Pe de altă parte, în ‘91 s-a destrămat Uniunea Sovietică, ideologia s-a schimbat, narativele erau totalmente altele, dar au venit noile tipare ale vieții într-o economie de piață, unde din punct de vedere profesional, din punct de vedere economic omul trebuie să se comporte altfel. Și iată aici e o contradicție…
Vocea Basarabiei: Ca să-mi dau seama dacă vă înțeleg corect. Deci, ca sociolog, cum desenați dvs., așa, o plăcintă rotundă și-mi spuneți, de exemplu, câți la sută erau îndoctrinați și câți la sută erau dornici de eliberare și emancipare? Ați putea spune în anul proclamării independenței cum arăta această plăcintă socială?
Vadim Pistrinciuc: Nu pot să vă spun acest lucru și nu cred că este cineva care poate să vi-l spună. Din câte știu, măsurările se făceau începând cu ‘94 și mai târziu, dar dacă…
Vocea Basarabiei: KGB-ul le făcea din ‘80.
Vadim Pistrinciuc: Probabil aveau metodele lor, dar asta este departe de metodele științifice, dar luând în considerare că a fost o mișcare fără precedent, Mișcarea de Eliberarea Națională, Marea Adunare Națională și erau mișcări vizibile pe teritoriul Republicii Moldova – cenacluri, deplasările acestea pe jos la Marea Adunare Națională denotă că poate nu 100%, dar marea majoritate a populației își doreau acest lucru.
Vocea Basarabiei: Octavian, dl Pistrinciuc îmi combate teza, datele problemei de la care am pornit eu, că erau niște vase umplute cu ideologie și cu nu știu ce, dar faptul că îi avem și acum cu pietre în cap îmi dă dreptate. Dvs. cum vedeți situația de la ‘90, cetățeanul ce avea în vasul acesta?
Octavian Țîcu: Bine, dar moștenirea cetățeanului moldovean până la ora actuală este mult mai complexă.
Vocea Basarabiei: Eu de asta am și pornit, câte s-au pus aici…
Octavian Țîcu: Pietrele pe care le vedeți, de fapt, sunt moștenirea istorică. Moștenirea istorică este o chestiune pe care n-o poți dezavua și este mult mai extinsă, pentru că moldovenii sunt un amestec între geto-daci, romani, care au avut statalitate începând cu 1359, pentru că spațiul imaginar al moldoveanului este Țara Moldovei. Deci, acesta este fundamentul, pietrele pe care el se așază, iar după 1812 gândiți-vă la faptul că până la 1944 acest teritoriu a cunoscut 7 schimbări de regim politic. Asta nu înseamnă schimbare de la democrație la republică, este o schimbare totală a două lumi, deci au venit rușii și au plecat românii, ceea ce la un moment dat însemna și Europa, pentru că statul român s-a dezvoltat începând cu 1859 într-un spațiu de civilizație occidental, european, iar noi am avut tangențe, spre exemplu, gândiți-vă la faptul cât de neuniformă este construcția genetică, istorică a moldovenilor. Transnistrenii, bunăoară, n-au fost niciodată parte a unei construcții românești, cu excepția segmentului scurt de timp din ‘41 până în ‘44, iar sudul Basarabiei, până la Nemțeni, a fost 22 de ani mai mult sub români, pentru că au prins reformele lui Cuza de la 1859 până la 1878. Deci, oamenii din Valea Prutului, începând cu Crihana Veche până la Giurgiulești, au cu totul alt atașament din acest punct de vedere. Sau, spre exemplu, gândiți-vă la găgăuzi și la satele de ucraineni, care s-au colonizat în perioada țaristă. Găgăuzii care au venit aici aduși de politicile de emigrare ale lui Alexandru I s-au statuat peste niște teritorii care aparțineau Țării Moldovei și care și-au văzut patria aici, dar patria lor cu două sensuri, pentru că, indiferent de opțiunile care au fost, ei au rămas nealterat orientați spre Moscova. Iar satele de ucraineni colonizați care sunt în toată Republica Moldova, luați, spre exemplu, calea ferată Chișinău-Ungheni și veți vedea: Agronomovca, Nicolaevca, Elizavetovca ș.a., toate localități de țărani ucraineni care au colonizat acest spațiu și care în timp, trecând prin aceste regimuri, dar mai ales în perioada sovietică și-au asumat o anumită identitate, care este diferită de cea a originarilor din partea locului.
Vocea Basarabiei: Un discurs perfect de istoric, un discurs academic. Eu vă invit să ieșim acum în stradă, în strada Costiujeni, unde suntem noi, să luăm un cetățean la întrebări și să vedem: el chiar are conștiința anului 1812, mai ales când aude de la televizor că se scumpește gazul, vai de mine, trebuie să dai mai încet gazul? Iată omul acesta când ideologia lui îi bagă iată așa informație acum acum în cap?
Octavian Țîcu: Ca să vorbim, omul din spațiul dintre Prut și Nistru este un om istoric prin definiție, deci el se raportează, pentru că…
Vocea Basarabiei: Chiar dacă nu conștientizează asta…
Octavian Țîcu: Dacă mă întrebați exact procentual câți erau îndoctrinați la 1990, există o cifră – 30 la sută, cei care au votat Frontul Popular, pentru că primul parlament a fost o emanație a unor culturi politice. Cei 30 la sută care au votat Frontul Popular au fost oameni care au gândit în termenii românismului și reunificării cu România.
Vocea Basarabiei: De regulă, îndoctrinați noi punem valență negativă, în cazul dat dvs. puneți valență pozitivă?
Octavian Țîcu: Pozitivă în sensul emancipării despre care vorbea și dl Pistrinciuc, ceilalți, care au votat „Viața Satului”, agrarienii și minoritățile, aveau un anumit concept mult diferențiat. Și asta se explică prin faptul că moștenirea noastră în perioada sovietică deja trecând peste schimbările care au fost în acești o sută și ceva de ani, de fapt, ne arată un peisaj mult mai complex al îndoctrinării decât eram obișnuiți sau de cum a fost, spre exemplu, în România, în Bulgaria sau în alte state unde au avut propriul comunism. Noi am fost rusificați, am fost sovietizați, am fost comunizați și moldovenizați.
Vocea Basarabiei: Și de-românizați...
Octavian Țîcu: Deci sunt patru identități care au fost cultivate timp de 50 de ani între Prut și Nistru și 70 de ani cu regiunea transnistreană. Deci, astea moșteniri, dacă o să avem timp să le despletim așa, pentru că este foarte interesantă această paletă, mai ales prin prisma experiențelor politice pe care le-am avut.
Vocea Basarabiei: Eu totuși vreau de acolo să pornim, pentru că asta era partea introductivă și dl Pistrinciuc îmi spune că oamenii, de fapt, nu erau îndoctrinați. Eu știu pe propria piele, între noi există ceva diferență de vârstă, dar eu trebuie să vă spun, când eram elev în școală nu-mi imaginam altă țară și eram și eu fericit că a zburat Gagarin în cosmos, n-am apucat vremea când a murit Stalin, dar eram fericit când a zburat Gagarin și foarte târziu mi-am dat seama ce înseamnă cravata pionierească și comsomolul. Tocmai dacă ne întoarcem la anul ‘90, de la ‘90 încolo, iată, cine avea în sarcină să transforme omul fericit sovietic sau îndoctrinat în sensul pozitiv, aparținând spațiului românesc sau spațiului geto-dacic? Cine trebuia să fi avut în grijă în capul lui să pună informații, concepte, doctrine, care să-l transforme într-un cetățean, dați-mi voie să recurg la o comparație poate exagerată, într-un cetățean al Israelului, care-i gata să ia arma să se ducă să lupte, care e fericit că plătește 60 la sută din veniturile lui în formă de impozite și e mândru că susține statul acesta? Deci, cine trebuie să aibă grijă să transforme un cetățean post-sovietic într-un cetățean al Republicii Moldova, care astăzi, într-adevăr, trebuie să strângă cureaua ca să trecem de iarnă?
Vadim Pistrinciuc: Bună întrebare în ceea ce spuneți. Eu sunt totalmente de acord cu dl Țîcu când spune că omul este o ființă istorică, eu aș spune doar diferit că, în sensul științei pe care o fac eu sau o făceam mai mult, omul se conduce de anumite, nu atât experiențe istorice, dar există o comunitate a memoriei, toate chestiile astea există în societate, se discută, memoria, să spunem, manifestată verbal, prin diferite narative, prin folclor, prin anumite lucruri.
Vocea Basarabiei: Da, la predica din biserică sau în albumul de familie.
Vadim Pistrinciuc: Și aici, dacă vorbiți dvs., ceea ce și perioadele istorice despre care a vorbit dl Țîcu, evident că ele toate au un punct, niciunul din ele nu presupune Republica Moldova ca stat. Dvs. acum ați dat exemplul unui stat, al Israelului din 1948, creat destul de târziu, creat ca urmare a acestei tragedii, a Holocaustului…
Vocea Basarabiei: Da, și lipit ca cuibul de rândunică.
Vadim Pistrinciuc: Pe când noi în Republica Moldova nici astăzi nu avem un consens, să-i spunem așa, național, Moldova este stat sau nu este stat. Și, apropo, procentul celor care consideră că Moldova trebuie să fie parte a României este în creștere, sunt diferite explicații pentru asta, nu neapărat că este conectat de anumite partide care promovează asta.
Vocea Basarabiei: By the way în creștere față de 30 la sută sau…
Vadim Pistrinciuc: Față de 30 la sută, cred că este peste 30 la sută. Este așa o teorie escapism, oamenii se dezamăgesc foarte mult în instituțiile statului, merge foarte greu și înțeleg că, uite, nu este o soluție pentru asta. Deci, între toate identitățile despre care vorbim noi nu exista, să spunem așa, această identitate de stat și Uniunea Sovietică și-a lăsat amprenta foarte bine. Vorbeam de chestiunile economice, uitați-vă, 50 de ani, da, era știință în anumite domenii, se dezvoltau agricultura, complexul agroindustrial, dar niciuna dintre politicile Uniunii Sovietice nu era îndreptată spre consolidarea cumva a identității unui stat sau popor. Acolo, invers, erau politici de denaționalizare, de spălare a identității românești adevărate…
Vocea Basarabiei: Hommo sovieticus…
Vadim Pistrinciuc: Da, existau multe procese de acest gen. Și atunci, de unde să vină acest lucru? Dacă mă întrebați pe mine, da, țările, statele care au realizat un nivel de democrație, dezvoltare economică au mers mult mai mult decât 30 de ani către acest obiectiv…
Vocea Basarabiei: Gazonul britanic, da.
Vadim Pistrinciuc: Dacă te uiți din perspectivă istorică mai largă, atunci poți să înțelegi că lucrurile nu sunt atât de rele, dacă nu trăiești acești ani, dar când îi trăiești, ai trecut prin sfârșitul anilor ‘90, deconectările de energie electrică ș.a.m.d. Dar eu o să mă întorc la chestia de economie și de adaptare a comportamentului uman, cred că conflictul acesta, ceea ce spuneți dvs., ideologia aceasta că acum în capul oamenilor se adună tot mai multe și mai multe pietre necunoscute vine și din cauza multitudinii de surse de informații, dar vine și din partea acestei sechele de neadaptare la o economie de piață, dacă doriți, la ceea ce înseamnă un stat modern, european și o economie de piață. Și atâta timp cât sunt generații…
Vocea Basarabiei: Mă iertați, aici întrebarea: a cui era problema asta – problema statului, problema personală? Că într-o țară liberală ți se spune: „E treaba ta cum trăiești, poți să trăiești sub pod, poți să fii afacerist”.
Vadim Pistrinciuc: Vedeți? Și asta este o întrebare, după mine, destul de post-sovietică. Cine era vinovat, pe nume?
Vocea Basarabiei: Nu cine-i vinovat, nu, nu, în a cui grijă, că aceștia bisericoși spun că totul e în voia lui Dumnezeu.
Vadim Pistrinciuc: Da, în a cui grijă? Sigur că primele care se fac într-un fel responsabile de asta sunt elitele, dar elitele sunt parte a poporului, cel care a fost, 50 de ani a trăit în Uniunea Sovietică, deci nu putem să așteptăm lucruri mari. Noi și așa repede am trecut, poți să zici, repede am adaptat o legislație de piață, de sistem de impozitare, lucruri care nu existau, imaginați-vă că nu existau. Eu aș avea multe pretenții la cei care au condus Republica Moldova în primii ani, să zicem, dar când te uiți la rapiditatea unor schimbări destul de elaborate, cât de repede s-au creat niște instituții, s-au creat sisteme fiscale, sociale, de sănătate ș.a.m.d. și s-au gestionat, poate în primul deceniu a fost ceva mai greu, fiindcă adaptarea și a economiei și noi nu am moștenit o industrie foarte viguroasă, mulți, de exemplu, spun că Uniunea Sovietică a fost un rai economic. Nu este adevărat! Dacă vedeți comparația cu alte republici, foste republici sovietice o să vedeți că repartizarea aceasta a anumitor activități economice ținea inclusiv de fenomenul acesta provincialist, cine era mai la margine și mai departe și mai puțin reprezentat în structurile politice sovietice, deci și nivelul de dezvoltare economică era altul, plus planuri aveau altele…
Vocea Basarabiei: Plus Transnistria favorizată…
Vadim Pistrinciuc: Noi tot suntem responsabili într-un fel și ceea prin ce trecem sunt niște procese istorice, dar sunt și niște procese de devenire socială.
Vocea Basarabiei: Acum vă rog să mă înțelegeți corect. Eu nu vreau să învinovățesc pe cineva, eu vreau să vorbim în ideea că măcar de acum înainte, în ceasul al 12-lea să ne dăm seama și să recuperăm, pentru că eu de la dl Țîcu, care e profesor universitar, asta, de fapt, mă aștept, el să pedaleze pe faptul că cu cât mai repede o să ne dăm seama că învățământul trebuie să recupereze, probabil, cu atât mai mari sunt șansele să vedem rezultatele, nu?
Octavian Țîcu: Da, apropo, de ce spunea Vadim, noi am fost o republică favorizată în perioada sovietică și asta se explică prin dragostea specială a lui Leonid Ilici față de Republica Moldova.
Vocea Basarabiei: Pentru că a fost prim-secretar pe atunci, da?
Octavian Țîcu: Noi am avut investiții masive, altceva e chestiunea că economia s-a dezvoltat în sens imperial. Deci, el nu reprezenta un interes al republicii, dar reprezenta un interes unional, pentru că la „Alfa” piesele erau asamblate sau în alte părți, „Moldavhidromaș”-ul sau „Signal”-ul sau altele care făceau piese pentru submarinele sovietice, deci erau un fel de anexe, iar atunci când s-a prăbușit tot colosul acesta economic care exista în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, nu putem spune că n-ar fi fost, era o clasă extrem de extinsă, imigrantă, rusească care lucra în întreprinderile astea, deci ele s-au dovedit a fi inutile. Dar apropo de ce întrebați referitor la gaze și alte lucruri peste care trec cetățenii noștri, oricum prin prismă istorică doresc să-și rezolve problema, pentru că dacă vă uitați la răspunsurile pe care oamenii le dau sau bătăliile care se poartă, unii vor gaz de la România și alții vor gaz de la Rusia. Asta e. Nimeni nu încearcă să găsească o soluție statalistă, să spunem prin altă prismă și atunci afilierea cu România, la gazul românesc înseamnă o opțiune istorică, iar afilierea la gazul rusesc o altă opțiune istorică. Exact la fel cum s-au profilat, să spunem, și cetățenii Republicii Moldova, pentru că noi n-am evoluat prea mult de la 1918, exact la fel. Ca să înțelegeți contextul anului 1918, oamenii, ca și elitele erau împărțiți ca și acum, era o parte care erau unioniști, era Inculeț care voia stat și autonomie, erau federaliștii ruși și bolșevicii care voiau cu Rusia bolșevică. Ce i-a schimbat pe toți a fost războiul, pentru că atunci când bolșevicii au venit, la fel cum vin acum în Ucraina, toți s-au unit, au mers la regele Ferdinand și au cerut Unirea, pentru că înțelegeau că e sfârșitul tuturor. Și această luptă pentru supraviețuire a determinat o schimbare mentală majoră. Dacă războiul, în cazul nostru, va provoca o schimbare, pentru că, într-adevăr, creșterile față de opțiunea reunirii sunt foarte mari, iar ele se explică prin faptul că cetățeanul nostru este neajutorat în fața crizei, sărăciei și a posibilității unui război, pentru că, dacă rușii ajung la Nistru, ne rămâne o opțiune: ori revenim în spațiul rusesc, ori ne reunim cu România. Și asta e dilema care se întâmplă de 200 de ani. (…)
