În sfârșit, am ocazia să abordez un subiect care m-a preocupat în tinerețe, acum mai puțin, pentru că au crescut copiii mei, dar voiam să vorbim astăzi despre relația dintre copii și bani. Adică la mijloc fiind părinții, cei care câștigă banii și vrem ca și copiii să știe prețul banilor, să nu-i fituiască, să nu-i irosească, să știe a-i câștiga, să știe ce înseamnă banul și, mai ales, de ce avem nevoie de toate astea. Și vorbim astăzi cu două mame, două mame de băieți, aproximativ în condiții egale sunt, numai că Stela Moldovanu, care este patroana studioului de rămărie și de înrămare Moldeco, – asta mi-e dragă mie să spun despre d-ta – mai nou este preocupată de broderie, promovează ia. Stela are și două fete mai mari, deci a tot experimentat pedagogic, știe la al treilea copil, care se numește Leo, exact cum trebuie să procedeze, cum să-i pună în relație pe Leo și banul. Iar Maria Pilchin, scriitoare, pedagog, critic ș.a.m.d., mamă a unui băiat, care se numește Mihai, la fel are și studii de marketing și ar putea să vorbească și științific, nu doar afectiv.
Vocea Basarabiei: O să încep de la o sumă, de la o listă de întrebări foarte practice. Sigur că toți își pun această problemă: cum faci astfel încât copiii să înțeleagă că banul nu crește în copac, se câștigă, și atunci să fie cheltuit mai cu chiverniseală? Cum ați început și cum recomandați telespectatorilor, telespectatoarelor noastre, când să înceapă a le spune nu pur și simplu „nu am bani să-ți cumpăr acadeaua astăzi, că i-am cheltuit pe castraveți”, dar să înceapă a le povesti rațional de ce nu arunci banii pe orice vede copilul în magazin?
Stela Moldovanu: Eu pot să zic din experiența lui Leo că el de la o vârstă foarte mică a început să-și câștige propriii bani, vânzându-ne nouă, de exemplu, în casă sucuri sau cocktailuri făcute de el.
Vocea Basarabiei: Acesta era un joc așa?…
Stela Moldovanu: Era un joc, da. Și ne întindea masa, și scria prețul la fiecare pahar sau fiecare biscuit ori ce mai găsea el și în modul acesta își câștiga banii. Pot să zic că este foarte econom și ține foarte bine la banii lui.
Vocea Basarabiei: Deci, ați încurajat metoda asta de antrenare în joc ca, de fapt, el să înțeleagă de unde vine banul și cum circulă?
Stela Moldovanu: Da, și el a înțeles că poate să și-i genereze el singur și, dacă are nevoie, găsește o metodă imediat.
Vocea Basarabiei: Dar, uite, când Leo știu că făcea împreună cu tată-său o piesă din lemn și după asta se ducea și bunica sigur că-i da 100 de lei pe piesa aceasta, dar nu i se poate întâmpla că după asta, când se va duce în viața reală, în piața reală, acolo n-o să poată să câștige bani?
Stela Moldovanu: Ba da, el a testat deja și piața reală, merge practic la toate târgurile unde merge tata, contribuie, își pregătește colecțiile sale personale, are experiența să-și vândă lucrările și el știe foarte bine că, dacă va munci și va crea acolo ceva deosebit, va putea și să vândă la un preț mai mare și pune singur prețurile pentru obiectele la care consideră el că a lucrat mai mult și sunt mai valoroase sau mai deosebite, sau există și piese de care nu vrea să se despartă și atunci pune acolo o sumă extrem de mare și e sigur că va rămâne mai mult timp la el.
Vocea Basarabiei: OK, o să revin la întrebări practice. Deci, răspunsul este că trebuie să-l pui într-un mediu, într-un joc, eu îmi amintesc că surorile mele mai mari îmi povesteau că odată au făcut și ele, vindeau răsărită, semințe de floarea-soarelui în fața porții și când le-a văzut bunicul, că ele cărau, evident, din pod și au golit jumătate de sac, și dădeau nu pe bani reali, dar pe frunzulițe de salcâm, și bunicul le-a întrerup acest experiment. Maria, d-ta cum crezi, când și cum trebuie integrat în structura asta psihologică a omului că banul înseamnă mai mult decât orice?
Maria Pilchin: Eu cred că la prima posibilitate cognitivă. Iată în momentul în care copilul e în stare să înțeleagă ce înseamnă banul, atunci banul trebuie să intre în viața copilului.
Vocea Basarabiei: Când asta, la ce vârstă?
Maria Pilchin: Eu cred că la un 4 ani, depinde și de particularitățile de vârstă ale copilului, dar așa îmi amintesc eu de Mihai, atunci a cam înțeles el și chiar i-a spus doamnei, aveam așa, un magazinaș lângă casă, i-a spus „doamna magazin”. El a înțeles că această persoană are niște bunuri și la ea mergi și capeți, nu știu, Kinder Surprise sau ce dorea el atunci să aibă. Mă bucură foarte mult că noi am început această emisiune cu o discuție despre a vinde, pentru că eu am impresia că noi, moldovenii, avem undeva o prejudecată nesănătoasă, că e rușine să vinzi, să ieși la o tarabă, să fii într-un magazin și să vinzi. E cumva parcă mai prejos decât ceea ce ne imaginăm noi, moldovenii, a fi succesul. Or, tocmai vânzările și tranzacțiile financiare mereu au adus succesul și conturile bancare de cele mai multe ori au fost asigurate de comerț.
Vocea Basarabiei: Dar de unde-i rușinea asta, că la generația noastră probabil este o stigmă din perioada sovietică, speculanții, care cumpărau un borcan mai ieftin la Odesa și-l aduceau în Moldova și erau taxați, erau pedepsiți?
Maria Pilchin: Vine și din cultura noastră agrară. Noi am învățat să lucrăm câmpul, dar nu am învățat să scoatem bani mari din tranzacții cu ceea ce produceam. Țăranul a fost învățat să vândă angro. De obicei, angrosiștii nu mai erau moldoveni, așa s-a întâmplat în istoria noastră, erau ovrei, erau ruși și atunci în mare parte cumva țăranul a considerat că e onorabil să-și muncească câmpul, și să nu meargă să vândă, pe când iată e foarte bună această abordare prin joc, copilul să învețe prin joc să vândă. Și poate bunicul dvs. a avut dreptate că a oprit acel experiment, pentru că nu vinzi semințe pe frunze, ele învățau un exercițiu defect, dacă era vorba cu bani, atunci mai era o discuție. În general, eu cred că…
Vocea Basarabiei: …bunicul ar fi fost fericit.
Maria Pilchin: Da. Noi avem nevoie de o educație financiară și de o cultură a banului, felul în care te raportezi la bani, pentru că apropo de Mihu, el are o relație foarte sănătoasă cu banii, el știe să-și adune banii. Îmi aduc aminte, la școală a fost un târg de caritate și ei trebuiau să vândă, și acești bani să-i doneze. Și el de acasă foarte strategic a zis: „Ce să vând eu ca să fac bani și produsele mele să se vândă?”. Pentru el era prestigios ca să nu rămână pe masă produsele lui.
Vocea Basarabiei: Mersi, ați intrat într-un subiect, dar a avut grijă din ceea ce a vândut să mai lase pentru banii de buzunar? S-o întreb și pe Stela: totuși, cum observi când el începe să fie rațional, la limita zgârceniei, când începe să adune și, mai ales, după asta, pasul următor, cum îi cheltuie, pe ce îi cheltuie?
Maria Pilchin: Zgârcenia este, să zic eu, un instinct firesc, pentru că avem un corp, avem niște nevoi și ele trebuie să fie asigurate. Mihai și-a dat deoparte două pachete cu bezele, pentru că era vorba de niște bezele foarte bine făcute de o prietenă de-a noastră, care ni le-a împachetat și le-a pus și prețul, pentru că eu i-au spus: „Strategic, dacă vrei să vinzi de pe masă, trebuie să fie cu preț”. Să știți că bezelele lui Mihai s-au vândut primele de pe acea masă, pentru că veneau cumpărătorii și nu vedeau prețuri și cumpărau ceea ce era cu preț. Adică și a vinde trebuie să știi cum și să știi cum să împachetezi.
Vocea Basarabiei: Marketologul…
Maria Pilchin: Da. El și-a lăsat acasă două pachete de bezele. Iată egoismul lui s-a manifestat în asta, nu în bani a taxat, dar „să mănânc și eu ceea ce vor mânca cei care vor cumpăra”.
Vocea Basarabiei: Stela, Leo cum își face banii de buzunar și pe ce îi cheltuie după asta?
Stela Moldovanu: Leo mai mult îi face decât îi cheltuie, îi păstrează, are un vis, să-și cumpere o barcă, el fiind pescar, pasionat de pescărit, merge cu taică-său la pescuit.
Vocea Basarabiei: L-am văzut în poze, chiar pescuiește, pe bune.
Stela Moldovanu: Exact. Și pescuiește de pe la vreo 3-4 ani, deci se trezește dimineața la 5, nu-i pentru el o problemă.
Vocea Basarabiei: Deci, pune la ciorap pentru o barcă?
Stela Moldovanu: Pune la ciorap pentru o barcă și vreau să zic că el a avut mereu posibilitatea să i se cumpere jucării, nu este foarte ahtiat după a cumpăra ceva când mergem în magazine. De obicei, mergem și cumpărăm pentru altcineva, adică nu este atât de dornic să aibă multe-multe jucării. Cumva pentru el banii pe care îi câștigă, fie că îi primește de la bunici sau din ceea ce mai vinde el pe la târguri sau poate așa ca recompensă pentru ceva anume îi păstrează și îmi place că are un vis și își adună banii acolo, mai împrumutăm și noi de la el din când în când.
Vocea Basarabiei: Dar eu știu din culise că pe dânsul mai mult îl pasionează sculele lui taică-său, tot felul de șurubelnițe, instrumente.
Stela Moldovanu: Da, exact. A primit și de la Moș Crăciun un set de instrumente, ca să-și continue pasiunea.
Vocea Basarabiei: Apropo, eu am văzut că Leo al lor avea șurubelniță electrică mică, da, și era la promoție vândută, am alergat și eu și mi-am cumpărat atunci. Când am văzut șurubelniță electrică la Leo, am mers și mi-am cumpărat și eu, că îmi place și mie să am scule, o dată în an, când mă apuc să fac ceva cu mâinile, să am instrumente. Următoarea întrebare: dai bani pentru o anumită performanță, de exemplu, pentru note bune, pentru că a spălat geamul, pentru că a făcut o chestie, pentru purtare exemplară?
Stela Moldovanu: Nu, la noi nu se obișnuiește acest lucru.
Vocea Basarabiei: De ce nu sau de ce da cei care dau, cum crezi?
Stela Moldovanu: De ce dau? Probabil pentru ca să-i stimuleze, la noi cumva există o înțelegere că unele lucruri așa trebuie să fie sau ele sunt absolut firești, să ne ajutăm fără a conta să câștigăm ceva în bani, să ne ajutăm reciproc – tu mă ajuți să strângem aici sau să facem curat, sau orice. Nu s-a pus niciodată problema să plătim pentru anumite chestii.
Vocea Basarabiei: De exemplu, scosul gunoiului nu-i recompensat cu bani?
Stela Moldovanu: Nu! E cumva o înțelegere, așa, mai prietenească.
Vocea Basarabiei: Maria…
Maria Pilchin: Nici noi nu practicăm, pentru că așa am discutat cu Ivan la un moment dat și noi am zis că școala, dar și obligațiunile casnice țin de construirea vieții în comun. Adică, el nu mă plătește pe mine că eu fac borșul, de ce să-l plătesc eu pe el? Doi: școala e o chestie firească pentru el și dacă eu încep să-l plătesc, în momentul în care nu o să mai pot s-o fac sau chiar dacă și o să pot, el o să perceapă ca pe ceva străin pe care el o acceptă pentru acești bani. Eu vreau ca să i se întâmple organic, dar el primește bani, tot felul de cadouri de Crăciun și se adună o sumă foarte, zic eu, serioasă, el și-a cumpărat la un moment dat…
Vocea Basarabiei: Cred că uneori are mai mult decât ai d-ta în portmoneu.
Maria Pilchin: Și-a cumpărat un computer performant, când eram în pandemie și-a cumpărat un telefon foarte bun și la un moment dat a zis că „eu nu mai am nevoie de nimic, pentru ce să strâng banii?”. Mai apoi a zis: „Eu o să-i strâng pentru studii”. Și iată, având 12 ani, el deja strânge pentru studii, ceea ce m-a bucurat foarte mult, adică un soi de raționalizare. Nu e cheltuitor deloc și iată cum spune și Stela, pentru că probabil i se oferă cam tot de ce are nevoie, el nu este ahtiat, el niciodată nu a făcut isterie într-un magazin că vreau asta sau asta. Sigur că au fost câțiva ani de Moș Crăciun, când încă el nu știa ce se întâmplă cu Moș Crăciun, când el a exagerat un pic, a dorit un haba board foarte scump și Ivan i l-a cumpărat. Dar într-o zi a aflat cine este Moș Crăciun și a zic: „Îmi este milă de voi, ce vi s-a întâmplat vouă în acei ani”, dar a fost o poveste pe care noi am asigurat-o.
Vocea Basarabiei: Acum facem un asterisc. Eu m-am uitat la o emisiune cu un psiholog care răspundea în felul următor la întrebarea de ce nu e bine să dai bani pentru notele aduse de la școală, pentru că, volens-nolens, în capul copilului apare această senzație că el nu este bun în sine, el este bun pentru scosul gunoiului, pentru nota 5, 10 la matematică și atunci noi îi facem un mare deserviciu. Și asta o spun pentru spectatorii care – atenție! – nu recompensăm în felul acesta notele, purtarea, căldarea cu gunoi scoasă, pentru că e o cale greșită, spun psihologii, eu nu fac decât să repet. Pot să vă spun că nici pedeapsa pentru gafe nu e bună. Am și eu experiența mea, când a greșit, de exemplu, fata mea cea mai mică, eu am pedepsit-o cu „Anna Karenina”, norma de lecturi – 20 de pagini pe zi, și nu televizor, nu alte distracții. Acum, fiică-mea, care-i la Paris, urăște „Anna Karenina” și tot ce a scris Tolstoi. Adică a fost bățul cu două capete. Mai departe mergem în compartimentul, sărim la alegere – d-ta ai spus că îi rușine pentru moldoveni să vândă, mai departe, să fii antreprenor, mai ales să treacă prin greutățile pe care le are, și iată avem o antreprenoare care a renunțat la cariera de pedagog sau de jurnalist și a devenit antreprenoare. Cred că 2-3 ceasuri poate să ne spună cum e să fii antreprenoare, dar cum îți dai seama că copilul este bun de o branșă, care este angajat și este, de exemplu, pedagog ori doctor sau trebuie să deschidă propria afacere și să depășească rușinea asta de a vinde, de a cere banii adecvați muncii depuse ș.a.m.d.?
Stela Moldovanu: Eu îl văd pe Leo foarte întreprinzător…
Vocea Basarabiei: Dar să ne spui și de fete…
Stela Moldovanu: Da, vă zic și de fete. Pe Leo îl văd foarte bun negustor și când am descoperit calitatea asta a lui m-am bucurat foarte mult, pentru că este o calitate cu care, dacă te naști, reușești să obții foarte multe și fiind antreprenor, dacă deții capacitatea de a vinde, asta este cel mai frumos lucru ce poate să ți se întâmple, pentru că de vânzări, de fapt, depinde tot succesul afacerii. Și atunci, eu mă bucur că el are cumva instinctul acesta de a inventa ceva, de a gândi ceva nou, permanent are idei ce ar mai putea să facă, întotdeauna găsește ceva nou.
Vocea Basarabiei: A moștenit de la d-ta sau de la soțul d-tale?
Stela Moldovanu: Nu știu, probabil că de la ambii are niște calități…
Vocea Basarabiei: Pentru că am să deschid paranteze, știind iarăși foarte aproape, soțul Stelei, de exemplu, a inventat sau a făcut, nu știu dacă am mai văzut, dar eu l-am văzut inventând tot felul de cercei, bijuterii din lemn, sculptate foarte migălos, și lemnul e foarte permisiv, cu ornamente și cu nu știu ce. Deci, Leo a văzut acasă toate astea?
Stela Moldovanu: Leo a văzut acasă și Leo a exersat, și Leo și-a dorit să facă ceea ce face tata și sigur că în momentul în care ai în casă părinții care fac anumite lucruri și te inspiră sau te motivează cumva este mult mai ușor să obții niște calități.
Vocea Basarabiei: Nu pot să mă abțin și aici exact te întreb – d-ta ești și artistă, pentru că stai nopțile sau zilele și brodezi, și cum se împacă vândutul cu partea artistică? Adineaori ai spus despre faptul că trebuie să știi să vinzi, nu doar să pictezi, zic eu, care am o oarecare atribuție. Deci, vânzătorul omoară artistul sau nu, pornind de la jena asta despre care spunea Maria?
Stela Moldovanu: Dacă mergi cu ideea că tot ce faci tu trebuie să vinzi și vânzarea este scopul tău primar, atunci sigur că genul acesta de vânzător omoară artistul, dar dacă tu lucrezi din plăcere, creația ta este o manifestare artistică, o manifestare a emoțiilor tale și reușești să o promovezi în așa fel încât să devină interesantă și pentru public și să faci vânzare, atunci este formula magică pentru artistul care ești.
Vocea Basarabiei: Cum ai grijă tocmai pe Leo să-l ghidezi pe calea asta tocmai păstrând proporțiile, deci raportându-te la copilul pe care, de fapt, îl direcționezi sau ai grijă să meargă el acolo unde îl cheamă sufletul?
Stela Moldovanu: Eu cred că el are multe lucruri pe care le cunoaște intuitiv, pe care le simte, lui îi place foarte mult comunicarea cu oamenii, cu „clienții” lui. Adică, el poate să povestească despre ceea ce vinde, poate să spună povestea, poate să improvizeze ceva pe loc, poate să-ți zică de ce anume asta ți se potrivește, pentru că și așa se întâmplă, să te convingă că, uite, asta-i ceea ce-ți trebuie ție sau de ce ți-ar trebui desenul acesta în care eu am stat și am inventat ceva.
Vocea Basarabiei: Dar cu el vorbiți deja ce are de gând să facă și ce poate să facă?
Stela Moldovanu: Cred că nu am stat să vorbim foarte serios, îi place să experimenteze.
Vocea Basarabiei: Dar ați ajuns la condiția să-i spuneți: „Iată, noi avem o afacere, tu ești moștenitorul de pe acum”?
Stela Moldovanu: Da, el cumva de când era foarte mic știa că este bossul afacerii, știa că există ceva care îl așteaptă, îi place atelierul, îi place să meargă să sugereze câte ceva, să facă anumite replici, să comunice cu băieții din atelier, îi place să știe, să simtă că poate deține controlul asupra unor lucruri.
Vocea Basarabiei: Adică, viitorul patron al acestei afaceri deja știe cum va fi?
Stela Moldovanu: Probabil că da.
Vocea Basarabiei: Fetele, cea mai mare e plecată la studii, dar fetele le-ai oprit cumva, le-ai ghidat încotro să se ducă, repet, în afaceri sau în salariate?
Stela Moldovanu: Nu le-am ghidat. Cea mare își face studiile la Copenhaga, studiază marketing și management, cumva și-a dorit din start să facă acest lucru și nu am ghidat-o nicicum, nici măcar unde să-și facă studiile, deci, ea a aplicat la mai multe universități. Mi se pare că drumul copiilor, mai ales atunci când ajung la faza când trebuie să decidă unde să meargă să fie student, trebuie să fie independent, până la acea etapă să-i dai posibilitate să încerce, să afle, să vadă îi place, nu-i place, să-i oferi această libertate de a lua decizia singur ca să nu se întâmple pe urmă…
Vocea Basarabiei: Și aici, de ce am adus vorba despre fata aia mare care iarăși ne deschide subiectul foarte frecvent, preocuparea frecventă – îi dai bani suficienți, ca să nu aibă nicio grijă, doar să învețe sau îi spui deodată: „Dragul mamei, te duci acolo, noi îți dăm, uite, suma X, restul ce nu-ți ajunge câștigi cum știi tu”? Deci, care-i tactica dvs. părintească și de oameni care știți prețul banului?
Stela Moldovanu: Noi nu știam cum se va întâmpla, eram gata să-i asigurăm traiul, pentru că studiile în Danemarca sunt gratuite pentru membrii UE, ea fiind cu cetățenie română acolo. Ideea este că s-a întâmplat așa că țara în care a plecat, țara ceea are grijă ca studenții care vin acolo, ca să primească bursă, trebuie să se angajeze mai întâi și li se oferă tot felul de oportunități să lucreze oficial și după asta primesc bursă. Practic, fiica noastră din prima lună s-a angajat și primește bursă, este pe cont propriu acolo, noi nu avem nicio obligație financiară față de ea, deci ea își asigură cheltuielile.
Vocea Basarabiei: Dar erați pregătiți să puneți bani ca să…
Stela Moldovanu: Bineînțeles, pentru început, gazda și alte cheltuieli ni le-am asumat, dar ea singură și-a dat seama că poate să facă în așa fel încât să fie pe cont propriu, să nu depindă de părinți, să-și aibă banii săi, să poată să-și permită…
Vocea Basarabiei: Dar dacă ai avea, că sunt oameni care pot să-și țină copilul și la Londra, împărtășești poziția aceasta că poate copilul trebuie pus în anumită dificultate tocmai ca să știe prețul banului?
Stela Moldovanu: Noi mai avem o studentă care va merge la Milano. Acolo este altă situație, Italia nu este la fel de organizată în acest plan ca și Danemarca, de exemplu, acolo studiile sunt cu plată și o parte din cheltuieli, bineînțeles, ni le vom asuma noi.
Vocea Basarabiei: Cu Leo împreună…
Stela Moldovanu: Cu Leo, da. Dar ea este absolut sigură că își va găsi, la un moment dat, ceva de lucru ca să își acopere anumite cheltuieli și asta este absolut normal. Ele au lucrat în vacanțele de vară înainte de a pleca de acasă, deci cumva și-au asumat rolul acesta de a fi independente, de a avea câștigul lor, de a nu depinde de părinți. Acum, Bianca, cea mijlocie este angajată la o organizație de voluntariat deja oficial, cu salariu, pentru că a făcut câțiva ani de voluntariat cu organizațiile de elevi. Deci, ea își asumă foarte bine ceea ce are de făcut. (…)
