VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Vetting CSJ: Comisia Vetting a transmis CSM-ului primele rapoarte de evaluare

Comisia Vetting a finalizat evaluarea în privința Alionei Miron, judecătoare în funcție la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), și în privința candidaților pentru funcția de judecător CSJ, Sergiu Brigai și Viorica Puica, și propune Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ca cei trei subiecți să promoveze evaluarea externă.

Rapoartele cu privire la evaluare, cu faptele relevante și motivele care au stat la baza concluziei membrilor Comisiei, dar și toate materialele aferente evaluării, au fost transmise subiecților și CSM-ului. CSM urmează să examineze în ședință publică dosarele de evaluare recepționate de la Comisie și rezultatele evaluării. Prin hotărâre motivată, CSM poate accepta sau respinge rapoartele de evaluare. De asemenea, CSM poate dispune, o singură dată, reluarea evaluării, dacă va constata circumstanțe de fapt sau erori procedurale, care ar fi putut duce la un alt rezultat al evaluării”, anunță Comisia.

Aliona Miron, Sergiu Brigai și Viorica Puica au fost evaluați de Comisia Vetting în temeiul prevederilor Legii 65/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Evaluarea presupune verificarea detaliată a integrității lor financiare și etice.

Pentru evaluarea integrității etice, perioada de analiză este de 10 ani. Comisia verifică dacă subiectul a admis în activitatea sa profesională comportamente arbitrare sau conflicte de interese incompatibile cu funcția deținută. Pentru evaluarea integrității financiare, perioada de analiză este de 12 ani. Comisia verifică respectarea de către subiect a regimului fiscal și cel juridic de declarare a averii și intereselor personale, modul de dobândire a bunurilor aflate în proprietate sau posesie, precum și cheltuielile legate de întreținerea bunurilor respective și sursele de venit. De asemenea, orice nereguli fiscale care conduc la impozite neplătite care depășesc 5 salarii medii pe economie, în cuantumul stabilit de Guvern, sunt luate în considerare”, se mai arată în comunicatul remis.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.