„Ministerul Justiției are un rol important în procesul de armonizare a legislației naționale la directivele UE”. O declarație în acest sens a fost făcută de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Fred Duijn.
Oficialii au discutat despre evoluțiile din sectorul justiției, progresele înregistrate în procesul de integrare europeană a țării noastre, dar și despre proiectele implementate cu sprijinul Olandei.
„Subiectul discuției a vizat în special procesul de armonizare a legislației naționale la directivele Uniunii Europene. Am menționat despre responsabilitatea și rolul important al Ministerului Justiției în acest proces, întrucât negocierile de aderarea la comunitatea europeană vor începe cu Capitolul 23, care se referă la justiție, și, respectiv, suntem în proces de pregătire a echipei pentru screening-ul legislației și de planificare a activităților.
Am făcut și un schimb de opinii despre rezultatele exercițiului de pre-vetting, care s-a finalizat cu formarea noilor organe de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor – Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, dar și despre procesul de desfășurare a vetting-ului, care este o altă etapă importantă a reformei justiției. În context, am mulțumit Regatului Țărilor de Jos pentru suportul oferit la implementarea acestui mecanism complex de evaluare”, a scris ministra pe o rețea de socializare.
În cadrul întrevederii, ambasadorul Fred Duijn a exprimat deschiderea Regatului Țărilor de Jos pentru a susține acțiunile prioritare instituției pentru acest an.
„Am apreciat această deschidere și am convenit să extindem domeniile de colaborare, reieșind din necesitățile pe care le avem și prioritățile setate pentru următoarea perioadă”, a mai menționat Veronica Mihailov-Moraru.