VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Veronica Dragalin: E cu mult mai greu de demonstrat un act de corupție din punct de vedere legal, decât multe alte crime

”E cu mult mai greu de demonstrat un act de corupție din punct de vedere legal, penal, decât multe alte crime care sunt evidente”. O spune șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.

În cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei, Dragalin a precizat că cazurile de corupție sunt mai dificil de investigat pentru că într-un act de corupție trebuie să demonstrezi intenția oamenilor.

Eu cred că noi ca societate ne dorim și este un lucru bun că avem avocați puternici care să apere interesul clienților lor, pentru că noi nu vrem să ajungem la o condamnare prin încălcări ale legii sau ale dreptului. Avocații au un rol foarte important și când ajungem, de exemplu, să fie achitată o persoană, pentru că avocatul a avut argumente foarte bune și a putut demonstra că probele nu au fost suficiente sau s-a încălcat un oarecare drept, rezultatul corect într-o societate avansată, democratică, stat de drept e să fie persoana achitată. Noi nu putem să fim șocați sau indignați atunci când avem și achitări. Acesta este un lucru normal, se întâmplă în statele cele mai avansate și democrații din lume. Când vorbim despre corupție, astfel de cazuri sunt și mai dificil de investigat pentru că pentru un act de corupție trebuie să demonstrezi intenția oamenilor. De exemplu, când a fost săvârșit un omor, dacă ai prins persoana care a omorât pe altcineva nu trebuie s-o întrebi: „Dar de ce, ai avut interese personale sau nu”? Pur și simplu, a omorât pe cineva, gata, noi toți suntem de acord că acesta-i omor, când vorbim despre corupție e mult mai greu să demonstrezi că un act a fost făcut intenționat în interesul lui sau al ei ca să-și pună ceva în buzunar. Deci e cu mult mai greu de demonstrat un act de corupție din punct de vedere legal, penal, decât multe alte crime care sunt evidente, pentru că noi cu toții suntem de acord că, da, acesta-i furt, acesta-i omor etc”, a explicat Dragalin.

Totodată, șefa PA a menționat că pentru anul 2022 procentul de cazuri cu condamnări a fost de aproximativ 75%.

Aproximativ 25% din cazuri au fost achitate, dar o să fie publicat raportul și au acolo au să fie datele exacte, dar aproximativ 30 la 70% asta e delimitarea. Asta înseamnă că câteodată a expirat termenul de prescripție, alteori este încetat vreun dosar sau judecătorul când a analizat probele nu a ajuns la aceeași concluzie la care a ajuns procurorul. Sunt și așa cazuri, dar în marea majoritate cazurile care sunt trimise în judecată de Procuratura Anticorupție se termină cu condamnare și cu sentință, deci asta e majoritatea cazurilor care ajung pe rol”, a conchis Dragalin.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.