VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Val de critici, după vizita lui Orban la Moscova: Cum comentează Josep Borrell, Charles Michel și Ursula von der Leyen

„Misiunea de pace” pe care şi-a asumat-o premierul ungar Viktor Orban chiar înainte de un important summnit NATO şi fără a avea mandatul Uniunii Europene a stârnit reacţii de nemulţumire, dar şi îngrijorări în rândul liderilor europeni.

Potrivit unei fotografii pe care a postat-o personal pe platfotma X, alături de mesajul „Misiunea de pace continuă. A doua oprire, la Moscova”, premierul ungar Viktor Orban a ajuns vineri la Moscova.

După ce, pentru prima dată de la declanşarea războiului din Ucraina, şeful Executivului ungar a fost zilele trecute la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, a discutat şi cu Vladimir Putin, în cadrul unei vizite care a declanşat reacţii de nemulţumire din partea liderilor europeni.

Vă reamintin că Ungaria a preluat preşedinţia rotativă a Uniunii Europene la începutul lunii iulie, un rol mai mult onorific decât executiv, forul fiind însărcinat cu stabilirea agendei şi negocierea acordurilor în domeniul legislativ.

În contextul în care, de când Rusia a invadat Ucraina, premierul Viktor Orban a blocat mai multe sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, întâlnirea sa cu Vladimir Putin este una menită să declanşeze critici, dar şi îngrijorări.  

„Cu o astfel de întâlnire, președinția ungară se încheie înainte de a fi început cu adevărat. Ungaria nu pare să își fi înțeles rolul… Scepticismul statelor membre ale UE a fost, din păcate, justificat – este vorba doar despre promovarea intereselor Budapestei”, a spus un diplomat UE, citat de Reuters.

La rândul său, şi prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a spus că vestea despre întâlnirea dintre Viktor Orban şi Vladimir Putin este „tulburătoare”.

„Prim-ministrul Orban nu a primit niciun mandat din partea Consiliului UE pentru a vizita Moscova”, a declarat șeful Afacerilor Externe ale UE, Josep Borrell, subliniind faptul că vizita în Rusia este „exclusiv în cadrul relațiilor bilaterale” dintre Budapesta și Moscova și nu reprezintă poziția Uniunii Europene.

Şi Charles Michel, președintele Consiliului European, a ţinut să precizeze joi poziţia Uniunii Europene în raport cu Rusia şi faptul că Viktor Orban nu poate discuta decât în nume personal cu Vladimir Putin, pentru că nu are mandatul UE pentru nicio „misiune de pace”.

„Președinția rotativă a UE nu are niciun mandat de a se angaja cu Rusia în numele UE. Consiliul European este clar: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuție despre Ucraina nu poate avea loc fără Ucraina”, a explicat Charles Michel.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a menţinut poziţia fermă împotriva „împăcării”, postând pe platforma X următorul mesaj: „Îngăduința nu îl va opri pe Putin. Doar unitatea și determinarea vor deschide calea către o pace cuprinzătoare, justă și durabilă în Ucraina”.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.