VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Unul dintre cei mai bogați 15 oameni din Rusia a renunțat la cetățenia rusă

Miliardarul Yuri Milner, unul dintre cei mai bogați 15 oameni din Rusia, a renunțat la cetățenia rusă. Despre aceasta informează Forbes.

Împreună cu Milner și membrii familiei sale s-au dezis de cetățenia rusă.

Potrivit Svoboda.org, Milner are cetățenie israeliană și locuiește în Statele Unite. Acesta este al treilea om de afaceri de pe lista Forbes care a renunțat la cetățenia rusă în ultimele luni.

În vară, Timur Turlov, fondatorul companiei de investiții Freedom Finance, a făcut un astfel de pas: a primit un pașaport al Kazahstanului, unde locuiește de mulți ani.

În septembrie, Ruben Vardanyan, fostul proprietar al companiei de investiții Troika Dialog, a anunțat că renunță la cetățenia rusă. El a explicat acest lucru prin decizia de a se întoarce în Armenia, al cărei cetățean este.

Subliniem că Yuri Milner este fondatorul grupului de fonduri DST Global. Averea lui este estimată la 7,3 miliarde de dolari.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.