VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Uniunea Europeană adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei

Cele 27 de state membre ale UE au convenit la 15 decembrie să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la războiul început de Moscova în Ucraina, au declarat mai multe surse diplomatice, scrie Agerpres.

Comisia Europeană a prezentat acest nou pachet de sancţiuni pe 7 decembrie, propunând adăugarea a 144 de persoane fizice şi 48 de companii ruse pe lista neagră a UE, printre care forţele armate ale Rusiei şi trei dintre băncile ţării.

Bruxellesul a recomandat, de asemenea, interzicerea tuturor investiţiilor noi în sectorul minier rus şi consolidarea restricţiilor asupra achiziţiei de produse cu dublă întrebuinţare, civilă şi militară, precum şi de componente electronice şi informatice, substanţe chimice şi agenţi neurotoxici.

Potrivit sursei citate, executivul UE a propus, de asemenea, interzicerea exportului în Rusia de componente pentru fabricarea de drone, precum şi suspendarea a patru noi media ruse acuzate că au participat la propaganda Kremlinului.

Acordul asupra acestui al nouălea pachet de sancţiuni europene împotriva Moscovei a fost obţinut în unanimitate între ambasadorii celor 27 la Bruxelles, în marja unui summit al liderilor europeni. Va trebui să fie adoptat acum prin procedură scrisă, a indicat preşedinţia cehă a UE pe Twitter, fără a oferi imediat detalii despre ceea ce au aprobat statele.

Două ţări, Polonia şi Lituania, au fost în mod deschis preocupate de anumite posibilităţi de derogare oferite de Bruxelles în cadrul acestor noi sancţiuni. Potrivit unei surse diplomatice, textul aprobat în final menţine posibilitatea derogării de la sancţiuni în numele securităţii alimentare şi a nevoilor de aprovizionare cu îngrăşăminte, în cazul apariţiei unui risc pentru unul dintre statele membre.

Înscrierea pe lista neagră conduce la îngheţarea activelor şi la interzicerea intrării pe teritoriul UE. Deschisă în 2014 după anexarea Crimeei, această listă include deja 1.241 de persoane fizice şi 118 de entităţi.

Aceste noi sancţiuni se vor adăuga în special embargoului total asupra importurilor de petrol rusesc transportat pe cale maritimă, care a intrat în vigoare la începutul lunii decembrie, în paralel cu plafonarea globală a preţului ţiţeiului rusesc decisă împreună cu G7 şi Australia.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.