VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Unde se află prima intersecție din Chișinău cu semafoare inteligente

Nodul rutier bd. Dacia – str. Băcioii Noi reprezintă prima intersecție din municipiul Chișinău unde au fost amplasate semafoare inteligente.

Potrivit edilului Capitalei, semafoarele evaluează numărul autoturismelor în intersecție și determină de sine stătător lungimea undei pe benzile de deplasare, în scopul diminuării ambuteiajelor.

Totodată, pentru siguranța pietonilor care traversează intersecția dată, se reamenajează stațiile de așteptare, prin strămutarea acestora și se reconstruiesc trotuarele, urmând a fi montat și parapetul pietonal de protecție. Aceasta este una dintre cele mai periculoase intersecții, unde, conform datelor poliției, 70 la sută din accidentele rutiere sunt cu urmări fatale”, a scris Ceban.

Menționăm că costul total al proiectului depășește 4 milioane de lei. Lucrările sunt pe final, iar în curând vor fi activate noile semafoare.

Semafoare inteligente urmează a fi instalate și în alte intersecții de pe bd. Dacia, pe tronsonul cuprins între str. Băcioii Noi și str. Burebista. Ulterior, se va face o evaluare a zonelor cu risc sporit de accidente și se va decide unde vor mai fi modernizate astfel intersecțiile.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.