Postul de televiziune „REN MOLDOVA” a fost sancționat de Consiliul Audiovizualului cu șase amenzi în sumă totală de 30.000 lei și cu o avertizare publică.
Potrivit unui comunicat remis presei, principale încălcări au ținut de plasarea neconformă a publicității în cadrul principalului buletin de știri al serii „Global” și de faptul că nu au fost precizate sursele de proveniență ale imaginilor.
”În buletinele de știri, din perioada supusă controlului, 9-15 ianuarie 2023, majoritatea subiectelor difuzate nu au avut indicate sursele înregistrărilor. De asemenea, programele de știri cu durate mai mici de 30 de minute fiecare, au avut câte o întrerupere de publicitate. Art. 66 alin. (3) prevede că programele audiovizuale de ştiri pot fi întrerupte de publicitate şi/sau de teleshopping o singură dată la un interval de cel puţin 30 de minute. În cadrul unei știri din cadrul programului din 9 ianuarie 2023, titlul nu corespundea cu imaginea. Prin urmare, CA a avertizat public postul TV, pentru nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (5) lit. (b)”, se arată în comunicat.
Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a menționat că furnizorul de servicii media a încălcat mai multe prevederi ale art. 13, însă pentru acestea nu sunt prevăzute anumite sancțiuni.
De exemplu, în cele 5 zile în care au fost prezentate buletinele de știri, s-au difuzat în total 106 știri, dintre care 46 locale și 60 internaționale, adică 57% au fost știri internaționale, conform analizei făcute de dna Gonța.
În cadrul acestor programe au fost vizate 24 de țări sau regiuni, printre care SUA, Brazilia, Peru, Cehia, Columbia, în timp ce despre Ucraina, Federația Rusă sau România nu a fost făcută nicio știre.
„Să nu te referi în 5 buletine de știri timp de o săptămână la ceea ce se întâmplă la frontiera cu Republica Moldova este o lipsă de informare corectă”, susține vicepreședinta CA.
Prin urmare, CA a aplicat următoarele sancțiuni: