VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un judecător de la CC explică motivele pentru care membrilor fostului partid Șor li s-a permis să participe la alegeri

Judecătorul Curții Constituționale, Serghei Țurcan, a prezentat motivele pentru care au fost anulate prevederile Codului electoral.

Acesta a declarat pentru Deschide.md că prevederile legislației, conform cărora membrii fostului Partid „ȘOR” nu pot candida la funcțiile elective în următorii cinci ani, nu asigurau un remediu efectiv împotriva unor decizii ale organelor electorale în procesul de înregistrare a candiaților.

Unul dintre motivele care a stat la baza deciziei de azi a CCM a fost lipsa unor argumente la amendamentul aprobat de Parlament, care majora interdicția de participare la alegeri de la 3 la 5 ani.

Potrivit lui, la votarea deciziei de majorare a termenului de aplicare a interdicției nu a fost prezentată o justificare obiectivă din partea Parlamentului. Un alt motiv pentru care s-a decis anularea prevederilor din Codul electoral ține de lipsa unei distincții clare dintre conducerea formațiunii și membrii acesteia.

„Interzicerea partidului nu este în drept să afecteze în mod direct drepturile fundamentale ale tuturor acestor cetățeni. Restricțiile trebuie să se bazeze pe criterii obiective care să aibă în vedere rolul jucat de candidat la acțiunile, pentru care partidul politic a fost declarat neconstituțional”, a precizat Țurcan.

Amintim că Curtea Constituțională a declarat drept neconstituționale prevederile Codului electoral, conform cărora membrii fostului Partid „ȘOR” nu au dreptul să candideze la funcțiile elective pentru o perioadă de 5 ani.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.