VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un avocat, acuzat de luare de mită și influență asupra unor demnitari, trimis pe banca acuzaților

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui avocat din mun. Chișinău, fiindu-i incriminată săvârșirea traficului de influență pretins asupra persoanelor publice și cele cu funcție de demnitate publică.

Cauza penală a fost pornită în iulie 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, în aceeași zi fiind retrasă și transmisă Procuraturii Anticorupție pentru exercitarea urmăririi penale.

Potrivit probelor administrate, avocatul, susținând că are influență asupra persoanelor publice și cele cu funcție de demnitate publică, a pretins inițial de la un client de-al său între 2000 și 3000 euro, pentru a obține o decizie favorabilă în privința sa, ultimul fiind bănuit în cadrul unei cauze penale.

Ulterior, sub pretextul realizării influenței pretinse, avocatul a continuat acțiunile sale și, în timpul unor discuții telefonice, a solicitat de la același client suma de 6000 euro, bani ce i-a primit personal, sub controlul organelor de urmărire penală. 

Ca rezultat al acestor acțiuni, la scurt timp după primirea banilor, avocatul i-a transmis clientului o ordonanță, prin care acesta era scos de sub urmărire penală și dosarul penal era clasat.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani.

Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii de trafic de influență, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau închisoare de la 2 la 7 ani.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.