VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, acuzat de hărțuire sexuală a copiilor propriilor colegi

Un angajat al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău este acuzat de colegii săi din cadrul misiunii de hărțuire sexuală a copiilor chiar pe teritoriul complexului ambasadei unde locuiesc diplomații și alți funcționari, transmite publicația online și postul de radio ”Eho” din Rusia.

Potrivit redacției, care a intrat în posesia informațiilor reclamanților, cazurile au fost sesizate de membrii ai trei familii, care au depus deja și o plângere la Procuratură privind hărțuirea sexuală a copiilor lor.

Potrivit sursei, diplomatul acuzat era la un pas să fie chiar luat la pumni de angajați, după care mamele copiilor au depus, la mijlocul lunii septembrie, o plângere la procuratură. Ulterior, pentru a aplana scandalul, bărbatul a fost trimis la Moscova în urma unei decizii a conducerii misiunii. Publicația Eho scrie că, deocamdată, nu se cunoaște dacă a fost sau nu deschis dosar pe numele angajatului ambasadei.

Jurnaliștii de la publicația rusească au reușit să ia legătura cu angajatul acuzat de hărțuire sexuală care a infirmat orice învinuire și a declarat că este vorba despre o calomnie. Diplomatul a explicat că a revenit la Moscova, după ce i-ar fi expirat mandatul în cadrul misiunii de la Chișinău.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.