VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE discută posibilitatea de a limita circulația diplomaților ruși în Europa

Statele membre ale UE discută despre posibilitatea de a restricționa călătoriile diplomaților ruși, după ce Republica Cehă s-a plâns că „potențialii spioni” sunt greu de controlat din cauza lipsei controalelor la frontierele din spațiul Schengen, scrie publicația Financial Times, citată de BBC.

Săptămâna trecută, Republica Cehă a distribuit un document cu propuneri privind modul în care să împiedice acest lucru, în cadrul negocierilor asupra celui de-al 12-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Moscovei, pe care statele membre nu l-au aprobat încă.

Anul trecut, Praga a expulzat peste 70 de ruși în legătură cu războiul din Ucraina și cu suspiciunile de implicare a Rusiei în explozia din 2014 a unui depozit de muniții din Cehia, soldată cu doi morți.

Autoritățile cehe doresc ca diplomații ruși să primească vize și permise de ședere care să le permită să călătorească doar în țara gazdă, și nu în restul zonei Schengen, scrie publicația.

O altă propunere aflată pe masa discuțiilor: UE să accepte doar pașapoartele biometrice, care sunt mai greu de falsificat sau de asociat cu identități false. O problemă separată se referă la oficialii ruși care au primit vize austriece pentru a lucra la agențiile ONU din Viena, și care pot apoi să călătorească în Republica Cehă sau în alte state din spațiul Schengen.

„Agenți ai GRU și ai altor servicii de informații sosesc pe teritoriul Republicii Cehe. Este foarte dificil de controlat acest lucru în spațiul Schengen”, s-a plâns un diplomat european sub rezerva anonimatului.

Dezbaterea se află încă într-un stadiu incipient, iar problemele juridice complexe legate de acest subiect înseamnă că este puțin probabil ca orice modificare în acest sens să figureze în cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, discutat în prezent, rezumă Financial Times.

După ce Rusia a început invazia Ucrainei, țările europene au expulzat sute de diplomați ruși, susținând că aceștia erau de fapt agenți de informații. Însă unele țări încă mai eliberează vize pentru diplomații ruși, oferindu-le acces în zona Schengen și dreptul de a călători fără restricții.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.